Te miri că nu scot gheara să-mi sfâşii bârfitorii?
Unde-ai văzut tu leul vânând gândaci sau poame?
Poetul sare lacom asupra-naltei glorii,
Cu-mbătătoarea-i carne s-aline sacra foame.
Şi eu am alergat-o-n pustiul lumii voastre
Şi m-am bătut cu tigrii şi şerpii pentru ea,
Am fugărit-o până-n capcane şi dezastre,
Dar când s-o prind, în cale-mi ieşişi tu, scumpa mea!
Tu m-ai vânat cu ochii, oţele zâmbitoare,
Şi lesnicioasă pradă-ţi cad astăzi la genunchi;
Hai, inima sfâşie-mi, mi-o faci nemuritoare,
Şi dulcea ta cruzime pătrunză-mă-n rărunchi :
Căci stihurilor mele le dau alte destine,
Cu nobilul lor sânge de-a te hrăni pe tine.
You wonder that my slanderers I don’t claw and pull apart?
Do lions ever go hunting bugs or picking berries?
Poets leap greedily to seize the highest laurels,
To sooth with fame’s zesty flesh their sacred hunger.
I too chased glory haunting your world’s wastes
And vied for her with tigers and with snakes,
Running it down into traps and disasters,
But within reach of it, beloved, your crossed my way,
Your eyes like smiling steel you aimed at me,
Proving an easy prey, now before you I kneel.
Come, tear my heart and render it immortal,
Into my very bowels let creep sweet cruelty.
For to my verses I give a new destiny:
Their noble blood your meat will be.
Twelve o’clock.
Along the reaches of the street
Held in a lunar synthesis,
Whispering lunar incantations
Dissolve the floors of memory
And all its clear relations,
Its divisions and precisions,
Every street lamp that I pass
Beats like a fatalistic drum,
And through the spaces of the dark
Midnight shakes the memory
As a madman shakes a dead geranium.
Ora douăsprezece.
Pe toată întinderea acestei străzi
Acum suspendată într-o sinteză lunară,
Incantaţiile şoptitoare ale lunii
Dizolvă planurile amintirii
Cu toate legăturile ei limpezi,
Cu toate diviziunile şi preciziile ei.
Şi fiecare felinar sub care trec în drumul meu
Pulsează ca o tobă resemnată,
Iară prin spaţiile întunecimii
Miezul de noapte zgâlţâie amintirea
Aşa cum un nebun zgâlţâie o muşcată uscată.
Man is his own star; and the soul that can
Render an honest and a perfect man,
Commands all light, all influence, all fate;
Nothing to him falls early or too late.
Our acts our angels are, or good or ill,
Our fatal shadows that walk by us still.
Omul sie-şi este stea; sufletul ce poate
Face ca un om cinstit să fie şi perfect
Va porunci luminii, influenţei, sorţii;
Nimic nu-i pentru el prea grabnic sau târziu
Faptele ne sunt îngeri, buni sau răi,
Fatale umbre care ne urmează.