Arhiva categoriei 'Limba română'

02 mart.

Conserva

Când „de” îi fură locul lui „pentru”… :D

conserva

29 feb.

a decerna

Verbul a decerna a intrat în limba română din franceză (décerner), moștenire comună din latină (decernere). Termenul înseamnă „a acorda drept recompensă pentru succesele obținute într-un domeniu de activitate” și se definește, în cele mai multe dintre dicționare, prin sinonimie cu a da, a conferi, referindu-se la un premiu, o decorație, o răsplată, o distincție, un titlu etc.

Oamenilor pe plac decernările de premii. Fie că sunt ei cei premiați, fie că este vorba despre evidențierea unor valori pe care toți le recunosc. Ori poate îi intrigă doar întrecerea, îi enervează criteriile sau îi dezamăgesc jocurile de culise, dar fascinația pentru festivitățile de decernare a unor premii, care vin la pachet cu petreceri fastuoase, rămâne un lucru dificil de ignorat.

Continuare »

26 feb.

Minor

Şi când te gândeşti câte puicuţe ar fi fost la petrecerea de majorat… :))

minor

25 feb.

DOOM 2: măjar – Măria Voastră

! măjar are acum o singură variantă (măjer a dispărut); este un termen învechit și regional („persoană care transporta pește sau care făcea negustorie cu pește”), substantiv masculin cu pluralul măjari

! a se mălura trece în clasa reflexivelor – se folosește pentru cereale, însemnând „a se umple de mălură, a se înnegri din cauza mălurei, a se îmbolnăvi de mălură” (mălura fiind o boală a grâului)

* mămos apare ca noutate, adjectiv masculin cu pluralul mămoși și femininul mămoasă-mămoase; se folosește în limbajul familiar și înseamnă „care este excesiv de atașat de mamă”

! mărgăritar poate fi atât substantiv masculin – situație în care are pluralul mărgăritari, cât și neutru – iar atunci are pluralul mărgăritare. Din aceeași familie lexicală, ! mărgăritărel are aceeași problemă – mărgăritărei pentru masculin și mărgăritărele pentru neutru.

! Măria Sa și-a schimbat grafia, la fel ca toate locuțiunile pronominale (formule de reverență); are genitiv-dativul Măriei Sale și pluralul Măriile Lor. Același lucru se petrece cu !Măria Ta (genitivul Măriei Tale) și cu !Măria Voastră (genitiv-dativul Măriei Voastre).

22 feb.

a importuna

Verbul a importuna face parte dintre verbele cele (relativ) noi, care au ajuns la noi pe filieră franceză – din importuner, dar există, de pildă, și în italiană – importunare. Semnificațiile nu sunt deloc numeroase, verbul având în vedere acțiunea de „a plictisi sau a stingheri pe cineva cu insistențele sau cu prezența sa; a supăra cu cereri neîncetate”.

Termenul este livresc şi se utilizează destul de rar, dar are extrem de multe sinonime: a deranja, a incomoda, a încurca, a jena, a plictisi, a stingheri, a stânjeni, a supăra, a tulbura. De remarcat faptul că există și un element substantival/adjectival corespunzător – importun, mai rar folosit decât echivalentul său, inoportun (cu rădăcini în latinescul importunus), pentru care nu există, însă, un verb (a inoportuna nu este o formă acceptată).

Continuare »

18 feb.

DOOM 2: măgăoaie – măicușoară

! măgăoaie este un termen popular, substantiv feminin articulat măgăoaia; are genitiv-dativul măgăoii și pluralul măgăoi(le) – mă-gă-o-i-le

! mắgăriță / măgăríță are două forme accentuale corecte (pe prima și pe a treia silabă); forma de genitiv-dativ măgăriței și forma de plural măgărițe se pot și ele citi în două feluri

! măgurică este un regionalism, diminutiv al lui măgură; genitiv-dativul este măgurelei, iar pluralul măgurele(le)

! măiculeană este un derivat al lui maică, substantiv feminin cu genitiv-dativul măiculenei și pluralul măiculene

! măicușoară este, de asemenea, un diminutiv, substantiv feminin cu genitiv-dativ măicușoarei și pluralul măicușoare

© 2026 blog.ro-en.ro