10 sept.
Verbul a (se) greciza înseamnă „a face să-şi însuşească sau a-şi însuşi limba, cultura şi obiceiurile grecilor”, subliniind treptat profunzimea transformării – „a face să devină sau a deveni asemănători cu grecii”, chiar până la „a (se) asimila grecilor”. Un sens mai restrâns al termenului se poate referi la domeniul lingvistic, având în vedere procesul de „a da formă grecească unei limbi”.
În realitatea crudă a lumii moderne, cuvântul grecizare a căpătat două accepţii noi, una născută din pasiunea turiştilor, dar şi una negativă, ce se referă la situaţia financiară a Greciei zilelor noastre (dezastruoasă, se pare), iar teama de grecizare este ultima nebunie a bătrânei Europe. Ce deosebire astăzi faţă de măreaţa elenizare antică, împlinită cu armatele ei de filosofi, istorici, matematicieni, dramaturgi şi sculptori!
Continuare »
Publicat de Iulia Muşat in Limba română, Vorbe despre verbe
Comenteaza! Recomanda!
06 sept.
* a făli apare ca noutate, diferit de mai vechiul şi mai răspânditul reflexiv a se făli; este un lexem din fondul vechi, sinonim cu a preamări, având indicativul prezent el făleşte, imperfectul el fălea şi conjunctivul el să fălească
! a se făloşi trece în clasa reflexivelor; este un regionalism sinonim cu a se mândri şi are indicativul prezent el se făloşeşte, imperfectul el se făloşea, iar conjunctivul prezent el să se făloşească
! fălticenean înlocuieşte forma mai veche fălticinean, care dispare; adjectivul masculin are pluralul fălticeneni şi femininul fălticeneană-fălticenene. Termenul masculin se poate folosi şi ca substantiv, cu referire la cei care locuiesc în Fălticeni, căruia i se adaugă femininul !fălticeneancă, cu genitiv-dativul fălticenencei şi pluralul fălticenence.
* fără de apare ca prepoziţie din fondul vechi al limbii
* fărşerotă este substantiv feminin, cu genitiv-dativul fărşerotei şi pluralul fărşerote; termenul este un corespondent al masculinului (anterior existent) fărşerot–fărşeroţi, cu referire la membri ai comunităţii aromâne din Albania (din numele localităţii Frashëri)
Publicat de Iulia Muşat in Limba română, Ortografie
Comenteaza! Recomanda!
03 sept.
Verbul a voiaja înseamnă „a face un voiaj” şi este folosit mult mai rar decât sinonimul său, a călători. Asta se întâmplă pentru că termenul e mai nou, provenind din limba franceză – voyager, şi pare a se impune mai greu decât corespondentul său din clasa substantivelor – voiaj. Precizările din DOOM2 se referă la câteva dintre formele sale, cum ar fi indicativul prezent el voiajează, noi voiajăm, precum şi gerunziul voiajând.
Ştiu că oamenii obişnuiesc să-şi facă, în noaptea de Revelion, liste cu decizii pentru anul ce urmează. Eu n-am ţinut vreodată evidenţa – să văd când am spus, dac-am spus, ce-am spus şi de câte m-am ţinut. Or mai fi fost împlinite, nu zic nu, dar hotărârea unei astfel de nopţi, pe care o respect fără cusur de vreo 4 ani, a fost cea legată de voiajele în străinătate. Nu-mi dorisem niciodată asta, dar mi-am promis atunci cel puţin câte unul pe an.
Continuare »
Publicat de Iulia Muşat in Limba română, Vorbe despre verbe
Comenteaza! Recomanda!
30 aug.
* faţă-n faţă apare ca noutate, locuţiune adverbială
* a faţeta este verb cu indicativul prezent el faţetează
! faună se desparte fa-u-nă, substantiv feminin cu genitiv-dativul faunei, care îşi pierde forma de plural. Din aceeaşi familie lexicală, se adaugă *faunistic (fa-u-nis-tic), adjectiv masculin cu pluralul faunistici şi femininul faunistică-faunistice.
* favelă apare ca noutate, substantiv feminin cu genitiv-dativul favelei şi pluralul favele, referindu-se la „cartier de cocioabe din America Latină”
* fax este substantiv neutru cu pluralul faxuri
Publicat de Iulia Muşat in Limba română, Ortografie
Comenteaza! Recomanda!
27 aug.
Verbul a tăia este unul extrem de complex din punct de vedere semantic, făcând parte din fondul principal al vocabularului, cu o multitudine de accepţii şi utilizări. Elementele comune tuturor acestora se referă la „despărţirea, separarea în bucăţi sau elemente componente, cu ajutorul unui obiect tăios sau prin diferite procedee fizice sau chimice”. Este sinonim cu a diviza, a scinda, a despica, a fragmenta şi se referă la teritorii sau alimente, corpuri vii sau neînsufleţite, cărţi de joc sau înţelegeri, dar şi texte (prin eliminarea anumitor pasaje). Intră în combinaţii de cuvinte care dau naştere unor expresii deosebit de plastice, precum a-ţi tăia singur craca de sub picioare, a tăia nodul gordian, a tăia răul de la rădăcină, a tăia şi spânzura, a i se tăia (cuiva) picioarele; poţi să tai cheful şi pofta cuiva sau poţi să-i tai calea.
Continuare »
Publicat de Iulia Muşat in Limba română, Vorbe despre verbe
2 comentarii - Comenteaza! Recomanda!
23 aug.
! a se fasoli este un verb reflexiv care funcţionează în registrul familiar („a avea o comportare afectată”), cu indicativul prezent el se fasoleşte, imperfectul el se fasolea şi conjunctivul el să se fasolească
! Fastele apare ca substantiv propriu feminin cu formă de plural, numele unor sărbători romane
* fast-food este un anglicism care păstrează grafia şi pentru care se recomandă pronunţia fastfud, substantiv neutru cu pluralul fast-fooduri (despărţire foo-duri)
! faşă e substantiv feminin care îşi păstrează forma articulată – faşa şi forma de genitiv-dativ – feşii, dar îşi modifică forma de plural – feşe (în loc de feşi)
! fata morgana apare ca locuţiune substantivală de gen feminin, cu genitiv-dativul fetei morgana
Publicat de Iulia Muşat in Limba română, Ortografie
Comenteaza! Recomanda!