Arhiva categoriei 'Limba română'

24 ian.

DOOM 2: francofon – fratricid

* francofon („vorbitor de limba franceză”) este menţionat ca noutate, termenul având atât valoare adjectivală, cât şi substantivală, masculin cu pluralul francofoni şi femininul francofonă-francofone. Din aceeaşi familie lexicală, apare şi substantivul feminin *francofonie („colectivitatea constituită de popoarele francofone”), articulat francofonia şi cu genitiv-dativul francofoniei/unei francofonii.

* a franjura este verb cu indicativul prezent el franjurează

! franklin este unitatea de măsură a sarcinii electrice, substantiv masculin cu pluralul franklini şi simbolul Fr; modificarea faţă de vechea normă este acceptarea a două moduri de despărţire în silabe – fran-klin/frank-lin

* frate-meu, frate-tău, frate-său sunt structuri compuse din substantiv masculin şi adjective pronominale, cu genitiv-dativul lui frate-meu, lui frate-tău, lui frate-său

! fratricid, substantivul neutru care este sinonim al lui „crimă” (omor de frate sau de soră), îşi modifică forma de plural – fratricide

24 ian.

Pericol de accidente

Chiar şi lingvistice :)

21 ian.

a poetiza

Verbul a poetiza se referă, în primul rând, la „a da unui fapt, unui eveniment, unei idei etc. caracter poetic”. Are două tipuri de sinonime, cele care se referă la construirea unor texte poetice – a rima, a versifica, dar şi cele mai cunoscute şi mai des utilizate – a idealiza, a înfrumuseţa, a înflori, deci a prezenta ceva într-o lumină favorabilă.

Dacă ar fi să mă gândesc bine la trebuşoara asta, mie verbul acesta nu-mi place mereu. Sigur, mă mai apucă şi pe mine lirismele, că aşa-i în fişa postului – mai ales că mi-am ales meseria după sufletul, chipul şi asemănarea. Şi am, ca orişicine, partea mea de romantism (bine dozată, aş spune cu un rânjet, dar mă mai apucă şi bocetul la vreun film „de femei”).

Continuare »

17 ian.

DOOM 2: fotoemisie – francizor

! fotoemisie primeşte drept de existenţă, fără a mai trimite la fotoemisiune pentru lămuriri; se desparte fo-to-e-mi-si-e şi este substantiv feminin cu genitiv-dativul fotoemisiei – „emisie de fotoelectroni”

! fotoluminescenţă / fotoluminiscenţă are două variante acceptate; substantivul feminin are genitiv-dativul fotoluminescenţei/fotoluminiscenţei şi pluralul fotoluminescenţe/fotoluminiscenţe

* fotomodel apare ca noutate, substantiv neutru cu pluralul fotomodele

! frag-de-câmp (plantă) este un substantiv masculin care primeşte acum şi formă de plural: fragi-de-câmp

* franciză intră în clasa substantivelor feminine, cu genitiv-dativul francizei şi pluralul francize; termenul se referă la un drept acordat de o întreprindere cu renume (*francizor, substantiv masculin cu pluralul francizori) pentru exploatarea unor elemente proprii, în schimbul unei contribuţii financiare

14 ian.

a valsa

Verbul a valsa vine în limba română din surata ei, franceza, şi înseamnă – simplu, simplu de tot – „a dansa un vals”. Sinonimul său, mai vechi şi mai rar folosit, este a vălţui – din valţ, formă arhaică a substantivului. Valsul este un dans în măsura de trei timpi, cu mişcări relativ vioaie, care se dansează în perechi, iar termenul denumeşte, de asemenea, şi melodia după care se execută aceste mişcări, având la bază dansuri populare austriece şi germane.

Printr-o potrivire destul de ciudată, anul acesta nou s-a născut, pentru mine, într-un continuu dans în 3/4. Imediat după valsurile din celebrul concert al Filarmonicii din Viena, pe care îl urmăresc cu mare plăcere în fiecare primă zi a lui ianuarie, în vacanţa aceasta chiar am ajuns în Austria. Într-o excursie scurtă, de câteva zile, am valsat nesfârşit printre statui şi picturi, din muzeu în muzeu şi din catedrală în catedrală, într-o frenetică răscolire şi căutare.

Continuare »

10 ian.

DOOM 2: forşpan – fotodocument

* fórşpan apare ca noutate, substantiv neutru cu pluralul fórşpanuri, care înseamnă „bobină de reclamă pentru prezentarea unui film; parte incipientă a unui film la proiecţie”

! fotoconductiv îşi diversifică formele; anterior era neutru şi funcţiona exclusiv în sintagma efect fotoconductiv, iar acum are formă de masculin cu pluralul fotoconductivi şi femininul fotoconductivă-fotoconductive

* fotoconductor este un adjectiv nou, masculin cu pluralul fotoconductori şi femininul fotoconductoare-fotoconductoare („care prezintă conductibilitate suplimentară sub acţiunea luminii”)

* a fotocopia (fo-to-co-pi-a) are indicate câteva forme – indicativul prezent el fotocopiază şi noi fotocopiem (fo-to-co-pi-em), conjunctiv el să copieze şi gerunziul fotocopiind (fo-to-co-pi-ind); termenul înseamnă „a reproduce fotografic un document”, iar lui i se alătură substantivul neutru *fotocopiator (fo-to-co-pi-a-tor), cu pluralul fotocopiatoare

* fotodocument e substantiv neutru cu pluralul fotodocumente

© 2026 blog.ro-en.ro