Verbul a bârfi este un termen cu origini necunoscute, fiind, conform unor cercetători ai limbii, o creaţie bazată pe relaţia expresivă cu boarfă şi a borfăi, cu fleancă ori fleoarţă. Are două sensuri principale, în funcţie de gradul de agresivitate la adresa altor persoane. Mai întâi, poate însemna „a vorbi mult şi fără rost, a îndruga verzi şi uscate”, fiind sinonim cu a flecări, a îndruga, a pălăvrăgi, a sporovăi, a trăncăni.

Viaţa nu trebuie – şi nu poate fi – făcută doar din esenţă şi încrâncenare. Iar palavra e o activitate neserioasă, fără miez ori căutare, dar cred că tuturor ne e simpatică, căci are o savoare aparte, aceea a nimicului şi a nesemnificativului. Atunci când este, însă, răuvoitoare, devine detestabilă: „a vorbi de rău” – sinonim (iarăşi în grade diferite de răutate) cu a blama, a calomnia, a cleveti, a defăima, a detracta, a huli, a ponegri, a ponosi.

Continuare »

* înălbitor apare ca noutate, substantiv masculin cu pluralul înălbitori; la fel ca toate cuvintele care încep cu prefixul în-, despărţirea se face acum în două moduri: î-năl-bi/în-ăl-bi

! Înălţarea (sărbătoare) este substantiv propriu feminin cu genitiv-dativul Înălţării

! Înălţimea Sa este considerat termen învechit, locuţiune pronominală cu genitiv-dativul Înălţimii Sale şi pluralul Înălţimile Lor. Din aceeaşi familie lexicală, fiind, de asemenea, locuţiuni pronominale, sunt menţionate !Înălţimea Ta (cu genitiv-dativul Înălţimii Tale), !Înălţimea Voastră (cu genitiv-dativul Înălţimii Voastre). Apare ca… noutate *Înălţimile Voastre, deşi structura este considerată tot învechită.

* încadrabil e menţionat ca adjectiv masculin cu pluralul încadrabili şi femininul încadrabilă-încadrabile

* în caz de funcţionează ca locuţiune prepoziţională

Verbul a odoriza are – se pare – un singur sens în dicţionarele clasice: „a face ca un gaz combustibil inodor (dintr-o conductă) să exale un miros puternic prin amestecarea lui cu un odorizant” (vezi mercaptanul din gazul metan). Termenul s-a format de la substantivul odorizant, fiind un derivat regresiv al acestuia, şi pare a avea un singur antonim – a dezodoriza.

Un sens nou, pe care multă lume îl foloseşte, dar care nu pare a-şi fi intrat pe deplin în drepturi, se referă la încăperi, însemnând „a parfuma prin răspândirea unei substanţe aromate”. Eu, cel puţin, am pasiunea aceasta, a parfumării spaţiului în care trăiesc. Cele mai interesante găselniţe mi se par aparatele / dispozitivele care odorizează încăperi.

Continuare »

! împuşcă-n-lună este un termen din sfera populară, substantiv masculin sau feminin, cu genitiv-dativul lui împuşcă-n-lună şi pluralul împuşcă-n-lună

! înadins este adverb şi se desparte fie î-na-dins, fie în-a-dins (regula se aplică, de altfel, tuturor derivatelor cu în-)

* înainte- este prepoziţie care cere dativul (înainte-i)

* înainte de este locuţiune prepoziţională

! a se înamora trece în clasa reflexivelor (cu indicativul se înamorează); se desparte î-na-mo-ra/în-a-mo-ra, element de noutate regăsit şi la substantivul obţinut din el !înamorare (î-na-mo-ra-re/în-a-mo-ra-re)

Verbul a (se) parfuma a ajuns în limba română din franceză (parfumer) şi înseamnă, mai întâi de toate, „a (se) stropi cu parfum, a(-şi) da cu parfum”, situaţie în care este folosit pentru persoane sau lucruri. Una dintre variantele mai vechi ale termenului, a profumá (care nu mai este folosit astăzi), trădează înrudirea cu italiana.

Verbul se foloseşte şi pentru a sublinia efectul pe care îl are această acţiune, adică de „a răspândi un miros plăcut” după impregnare cu parfum sau de „a umple cu parfum, cu o mireasmă plăcută”. Sinonimele cele mai des utilizate sunt a înmiresma (de la mireasmă) şi a îmbălsăma (de la balsam).

Continuare »

* împleticire apare ca noutate, substantiv obţinut prin conversiune din verbul a împletici; este feminin cu genitiv-dativul împleticirii

! a se împotmoli trece în clasa reflexivelor, cu indicativul prezent el se împotmoleşte, cu imperfectul el se împotmolea şi conjunctivul el să se împotmolească. În acelaşi fel evoluează şi !a se împotrivi (el se împotriveşte), !a se împricina (el se împricinează cu cineva), dar şi !a se împrimăvăra (se împrimăvărează).

* împotrivă- (se desparte îm-po-tri-vă-) este prepoziţie folosită în faţa formelor neaccentuate ale pronumelui personal în dativ (ex. împotrivă-i). În aceleaşi circumstanţe, pătrunde în limbă şi prepoziţia *împrejuru-, utilizată cu dativul neaccentuat (ex. împrejuru-mi).

! a împreuna (îm-pre-u-na) păstrează o singură formă, având indicativul prezent el împreunează (variantă el împreúnă dispare)

! a împuia, în schimb, acceptă acum două forme; termenul funcţionează în registrul familiar şi are indicativul prezent el împuie/împuiază şi noi împuiem, conjunctivul prezent el să împuie/împuieze, cu gerunziul împuind