Verbul a odoriza are – se pare – un singur sens în dicţionarele clasice: „a face ca un gaz combustibil inodor (dintr-o conductă) să exale un miros puternic prin amestecarea lui cu un odorizant” (vezi mercaptanul din gazul metan). Termenul s-a format de la substantivul odorizant, fiind un derivat regresiv al acestuia, şi pare a avea un singur antonim – a dezodoriza.

Un sens nou, pe care multă lume îl foloseşte, dar care nu pare a-şi fi intrat pe deplin în drepturi, se referă la încăperi, însemnând „a parfuma prin răspândirea unei substanţe aromate”. Eu, cel puţin, am pasiunea aceasta, a parfumării spaţiului în care trăiesc. Cele mai interesante găselniţe mi se par aparatele / dispozitivele care odorizează încăperi.

E minunat, din acest punct de vedere, felul naturii de a ne încânta prin invadarea simţurilor cu puterea parfumurilor ei de toate soiurile, pe care le putem, noi înşine, face captive în spaţiile noastre interioare. Fie prin flori vii, culese şi aşezate în vaze, fie cu ajutorul sticluţelor în care zac licori aromitoare sau al atomizoarelor din care zvâcnesc în aer esenţe efemere.

Să nu uităm mirosurile bucătăriilor, faţă de care avem reacţii cât se poate de diverse, de la plăcere uriaşă la dezgust, ori felul în care mirosurile extrem de neplăcute pot să provoace rău fizic insuportabil, până la pierderea cunoştinţei. Oricum ar fi, omul filtrează realitatea prin simţurile sale, iar cel olfactiv este unul pe care îl poate controla foarte puţin. Tot ce poate face este să-şi umple casa şi viaţa de esenţe dragi.