Blogul ro-en.roromână şi engleză · limbă, cuvinte, gramatică

Arhiva categoriei 'Limba engleză'

26 iul.

it takes one to know one

Când eram copil şi mă jignea cineva, răspunsul standard, păstrat din moşi strămoşi şi cunoscut parcă înainte să mă nasc, era: „Cine zice ăla este, ca măgarul din poveste!” Şi nu oricum, ci cu toată fiinţa şi din toţi rărunchii. Habar n-aveam ce măgar avea datoria să mă răzbune în felul acesta şi n-am idee nici azi, om mare fiind, la ce poveste se presupune că trebuia să se fi gândit cel care mă înfuria aşa rău încât aruncam anatema pe el. Presupun că partea cu măgarul e, de fapt, o completare rimată a vreunui năstruşnic ce a îmbogăţit astfel folclorul copiilor. Mi se pare, însă, că e una dintre cele mai evidente expresii ale libertăţii pe care o avem numai la vârsta mică, fără a fi prea aspru sancţionaţi de lege sau de codul bunelor maniere, aceea de a-i întoarce vorba celui care te ofensează şi de a-i zice, cât te ţin curelele de verde, că nu-ţi place faţa lui. Nu spun că aprob cutuma, ci doar că există şi, demult, m-am bucurat din plin de ea.

Continuare »

25 iul.

Inventatorul călătoriei în timp

„A locuit aici în 2063” :))

time travel

24 iul.

Dificultate maximă

Se pare că următorul exerciţiu de dicţie şi-a căpătat reputaţia de a fi cel mai dificil în limba engleză:

The sixth sick sheikh's sixth sheep's sick so six slick sheiks sold six sick sheep six silk sheets.

O avea concurenţă, dar sigur este că e greu de spus chiar şi rar.

24 iul.

Pentru AJUTOR

1. Apasă BUTONUL ROŞU
2. Sau URLĂ

help

23 iul.

Fii drăguţ cu America

„altfel vom aduce democraţia în ţara ta” - suprema ameninţare! :))

be nice

19 iul.

let’s agree to disagree

Let’s agree to disagree este una dintre cele mai interesante expresii care sintetizează, în vorbe - şi, bineînţeles, în planul imediat următor al faptei - extrema civilizaţie. Prima dată (spre oarecare jenă ce mă încearcă), am citit-o într-un e-mail din acelea de circulă între prieteni, în care se dădea mai departe opinia domnului Cărtărescu despre cum pe români nu-i caracterizează nici ospitalitatea, nici inima caldă şi primitoare, ci, dimpotrivă, mitocănia şi nevoia gratuită de a-i jigni şi înjosi pe ceilalţi, situându-se, încă o dată, în opoziţie cu o lume întreagă ce caută (şi găseşte, după cum amintita expresie demonstrează) metode tot mai elevate de a rezolva diferenţele fireşti dintre oameni. Mai-mai aş fi de acord cu Domnia Sa, dacă nu m-ar reţine faptul că sunt româncă şi, deşi am scăpările mele (care mă includ în segmentul „de piaţă” mai sus descris), încerc din răsputeri să mă port civilizat şi să mă situez, prin comportament măcar, într-o lume (apuseană) în care nu am avut norocul să mă nasc.

Continuare »

© 2026 blog.ro-en.ro