În limba română, fiecare dintre cei care cumpără bunuri sau servicii este numit „client”, dar în limba engleză există două cuvinte: „customer” şi „client”. În linii mari, aceste două cuvinte pot fi considerate sinonime, însă nu sunt folosite în aceleaşi situaţii.

Un „customer” cumpără ceva palpabil (în special ceva uzual) sau beneficiază de un serviciu referitor la ceva palpabil (cum ar fi o reparaţie). Cuvântul vine de la latinescul „consuescere”, care înseamnă „a obişnui” (probabil în ideea de a cumpăra regulat). Indiferent dacă un „customer” cumpără de mai multe ori sau doar o dată, relaţia sa cu vânzătorul tinde să fie punctuală, de la caz la caz.

Pe de altă parte, termenul „client” se referă mai ales la un beneficiar de servicii, cum ar fi cei care apelează la avocaţi, contabili sau consultaţi. Cuvântul îşi are originea tot în latină, de la „clientem”, care înseamnă „adept”. În general, atât cel care oferă, cât şi cel care plăteşte sunt interesaţi de dezvoltarea unei relaţii la un nivel superior, adesea pe termen lung.

De reţinut că în cazul serviciilor medicale beneficiarul este numit întotdeauna „patient” („pacient”).