Iulia Muşat

09 iul.

Maxim 4 în lift

Dacă suferi de personalitate multiplă? :))

lift

06 iul.

a comunica

Verbul a comunica face referire, într-o primă accepţie, la transmiterea de informaţii. Ne gândim, prin urmare la „a face cunoscut”, „a da de ştire”, „a aduce la cunoştinţă” sau „a prezenta o comunicare”, structuri ce stabilesc sinonimie cu o serie de verbe care pot viza conotaţii diferite ale termenului. Căutând un criteriu ordonator pentru a aşeza cumva mulţimea de sinonime, a trebuit să mă recunosc învinsă, pentru că nu am găsit unul care să le includă pe toate. Există mai întâi sinonimele banale, cunoscute şi folosite de toată lumea – a spune, sau cele care presupun existenţa unui mesaj scurt şi la obiect – a vesti, a anunţa, a înştiinţa, a încunoştinţa; ultimele două îmi par mie a avea o notă uşor oficială, la fel ca şi a informa sau a declara; în cele din urmă, le-aş aduce în discuţie pe cele care îmi sună a comunicare mediată, utilizând diferite canale – a transmite, a relata, a emite, a difuza, dar şi rarisimul a ştirici.

Continuare »

02 iul.

DOOM 2: cafea espresso – caimacam-aga

* cafea espresso este un termen nou, pe care DOOM-ul îl indică drept un compus dintr-un substantiv feminin şi unul neutru. Din aceeaşi familie, o altă modalitate de a ne trezi dimineaţa: *cafea filtru – de asemenea un compus (feminin + neutru). La acestea se adaugă termenii păstraţi din franceza de origine, precum *café-concert (cert se pronunţă ser) – substantiv neutru care denumeşte un program artistic cu „muzică instrumentală de largă accesibilitate (executată într-un restaurant)”, sau *café-frappé – substantiv neutru care dă numele „cafelei reci cu îngheţată, frişcă (şi alcool)”, cu articularea café-frappé-ul şi pluralul café-frappé-uri. Şi dacă tot suntem aici, să precizăm faptul că verbul corespunzător – !a se cafeli – trece în clasa reflexivelor.

* caft e un termen familiar, substantiv neutru cu pluralul cáfturi; cuvântul este, conform dicţionarelor care înregistrează termenii argotici, sinonim cu „bătaie, încăierare”

* Caiafa apare între substantivele proprii precizate de noua normă, reprezentând numele unui personaj biblic

* caiet-program funcţionează ca substantiv neutru cu pluralul caiete-program

! caimacam-aga trece în categoria substantivelor variabile; se articulează caimacam-agaua, are genitiv-dativul caimacam-agalei şi pluralul caimacam-agale

29 iun.

a greşi

Verbul a greşi îşi lămureşte sensul general cu ajutorul unor expresii precum „a comite o greşeală” sau „a da greş”. Termenul se poate referi la numeroase şi diverse aspecte ale vieţii noastre, de la „a executa rău ceva” – adică a greşi vreo piesă ori vreun pas de dans, la „a lua un lucru drept altul” – adică a naşte confuzii ori încurcături, sau la „a face să conţină o greşeală ori mai multe” în cazul unor probleme şi exerciţii. Lucrul care mi s-a părut cel mai interesant dintre toate a fost descoperirea faptului că articolele explicative se străduiesc să surprindă gradele diferite de gravitate ale greşelilor, tot aşa ca în viaţa reală.

Continuare »

25 iun.

DOOM 2: c – caca

! c apare în noul DOOM în două articole diferite. Primul dintre acestea se referă la cea de-a cincea literă a alfabetului limbii române, semn grafic pentru care sunt acceptate acum două modalităţi de citire (ceşi cî); termenul are şi două forme de plural – c şi c-uri; ceea ce a reuşit să mă deconcerteze a fost precizarea că termenul poate fi atât substantiv masculin, cât şi neutru… Al doilea articol se ocupă de *c ca sunet, moment în care lucrurile devin mai clare: o singură modalitate de citire – cî, o singură categorie morfologică – substantiv masculin, o singură formă de plural – c.

* ca primeşte o valoare morfologică nouă (celelalte trei anterior valabile rămân încă: adverb – la fel ca, conjuncţie – ca…să, sau interjecţie regională); sinonim cu decât, ca şi, în calitate de, are valoare de prepoziţie, în structuri precum la fel de bun ca…, mai bun ca…, a aduce ca argument etc.

* cabinier este un substantiv masculin cu pluralul cabinieri, care denumeşte o „persoană care are în grijă o cabină la teatru, la operă”. Alături de acesta, primim şi varianta feminină *cabinieră, cu genitiv-dativul cabinierei şi pluralul cabiniere.

! cablaj este un substantiv neutru căruia noua normă îi validează şi forma de plural – cablaje

! caca îşi schimbă genul, transformându-se din substantiv feminin în substantiv masculin; rămâne, ca adjectiv, invariabil; să nu ne mai mirăm, deci, când avem „câte un moment caca rău, frate!”

22 iun.

a spera

Zilele astea am căutat prin dicţionare un verb pe care să-l pot numi cu toată inima „cel mai optimist”. Căutarea a fost grea, iar alegerea dificilă, însă n-o să vi le aduc în atenţie pe toate cele care mi-au trecut prin minte… poate să le vină şi lor, într-o bună zi, rândul. Destul să spun că sufletul meu neostoit şi etern optimist s-a oprit de bunăvoie asupra lui a spera. Structurile cu înţeles similar se referă la „a considera ca realizabilă o dorinţă”, „a avea speranţă” sau „a aştepta cu încredere”, dar şi mult mai colocvialul „a trage nădejde”. Teribil de frumoase mi s-au părut sinonimele: a nădăjdui – pentru că nu se poate româneşte fără slavoneşte, a crede – pentru că nu se poate speranţă fără credinţă, a (se) aştepta – pentru că nu se poate nici fără răbdare. M-au luat însă prin surprindere vreo doi termeni învechiţi şi folosiţi regional, precum a se nădăi şi a upovăi, care se adaugă unei sfere semantice din care nu lipseşte un substantiv feminin ciudat, pe care nu l-aş fi intuit nicicând – spéra, sinonimă cu nădejdea şi credinţa, toate opuse disperării şi deznădejdii.

Continuare »

© 2026 blog.ro-en.ro