Iulia Muşat

Sensul verbului a ierta presupune scutirea cuiva de o pedeapsă, trecerea unei vini cu vederea, dispensarea cuiva de o obligaţie, eliberarea de o acuzaţie, şi alte câteva lucruri asemănătoare. În mai toate locurile unde se explică vorbe, a ierta este sinonim cu a scuza. Nu şi-n capul meu… Diferenţa – mi se pare mie fundamentală şi de netăgăduit – se referă la gravitatea greşelii. Este foarte interesantă etimologia, pentru că termenul vine din latinescul libertare, care înseamnă „a cruţa”, un cuvânt foarte serios, care are implicaţii semantice profunde ce se referă la salvarea celui în culpă. De aici provine, probabil, sensul pe care îl are cuvântul atunci când este utilizat în sfera bisericească, stabilind sinonimie cu a absolvi şi a dezlega – de păcate.

Continuare »

! constituent (-tu-ent) îşi modifică genul: nu mai este substantiv neutru (cu pluralul constituente), ci masculin cu pluralul constituenţi

* Constituţia (legea fundamentală) intră în DOOM2, substantiv propriu feminin, cu genitiv-dativul Constituţiei

* construct este substantiv neutru cu pluralul constructe, denumind un „concept care integrează şi explică date experimentale, descrie legile obiective ale realităţii”

* construibil, adjectiv masculin cu pluralul construibili şi femininul construibilă-construibile, se referă la terenuri „pe care se poate construi”

* consultanţă pierde pluralul, dar formează genitiv-dativ – consultanţei

Se foloseşte foarte des structura „îmi cer scuze”, pentru a ruga pe cineva să ierte o greşeală pe care am comis-o. Formula este însă extrem de nefericită, pentru că privită mai atent îşi dezvăluie ambiguitatea. „Îmi cer scuze” (mie) – adică eu faţă de propria-mi persoană? Ca să nu mai spunem de mult-abuzatul „vă cer scuze” care, analizat logic, poate fi înţeles chiar ca o pretenţie la păreri de rău din partea celuilalt. Convenind, prin urmare, că „a-ţi cere scuze” e o treabă foarte periculoasă, putem să-l folosim, în schimb, pe a (se) scuza.

Continuare »

! conservant (substantivul) îşi modifică genul, din neutru în masculin; prin urmare, pluralul va fi conservanţi (nu conservante, cum era până acum)

* consiliere este „acţiunea de a consilia, sfătuirea”; substantivul de genul feminin are genitiv-dativul consilierii şi pluralul consilieri

! consommé este un franţuzism gastronomic (un soi de supă); substantivul neutru se articulează consommé-ul şi are pluralul consommé-uri

* constantinat rămâne cu o singură formă (costandinat dispare); nu am reuşit să aflu ce înseamnă (Sugestii?), dar are pluralul constantinaţi

* consternant apare ca nouatate, adjectiv masculin, cu pluralul consternanţi şi femininul consternantă-consternante

Rostul cel mai firesc al verbului a (se) mira este de a sublinia surpriza asociată vederii, auzirii sau aflării unei informaţii, stabilind sinonimie cu a (se) întreba, a (se) nedumeri, a (se) minuna, a (se) uimi. Dicţionarele de sinonime, însă, par a ne azvârli într-o dimensiune întunecată a cuvântului, pentru că majoritatea termenilor pe care îi consemnează sunt conotaţi negativ: a tremura, a (se) cutremura, a (se) încrâncena, a (se) înfiora, a (se) înfricoşa, a (se) îngrozi, a (se) înspăimânta, a zgudui.

Contrar acestora, mie mi-s dragi în mod deosebit expresiile. „Te miri ce” sau „te miri cine”, „te miri cum” şi „te miri unde” sugerează, utilizând un tu generic, o universalizare a reacţiei omeneşti în faţa surprizelor de tot felul. Cumva dimpotrivă, construcţiile de tipul „mă miram eu să” ori „mă miram eu să nu” subliniază o oarece anticipare, o aşteptare ce pare a fi contrazisă iniţial, pentru a fi apoi definitiv confirmată.

Continuare »

! conivenţă pierde orice formă flexionară, deşi se precizează că este substantiv feminin; termenul se utilizează exclusiv în expresia „de conivenţă”, care înseamnă „în complicitate (cu), de acord (cu)”

! conjudeţean, deşi se utilizează rar, nu mai trimite la judeţean; este un adjectiv cu forme proprii – pluralul conjudeţeni şi femininul conjudeţeană-conjudeţene

* conjunctural (con-junc-tu-ral) este adjectivul care înseamnă „de conjunctură, al conjuncturii”; pluralul e conjuncturali, femininul conjuncturală-conjuncturale

* conotativ este un adjectiv care se referă la sensul cuvintelor, cel suplimentar faţă de denotaţie, stabilit în funcţie de context, în registru figurat; pluralul termenului este conotativi, iar femininul conotativă-conotative. Din aceeaşi familie lexicală, primim ca noutate pe *conotaţie, substantiv feminin cu genitiv-dativul conotaţiei şi pluralul conotaţii(le).

* consemnabil înseamnă „demn de consemnat, important, memorabil”; adjectivul are pluralul consemnabili şi femininul consemnabilă-consemnabile