Iulia Muşat

Verbul a primi, dacă stăm bine şi analizăm, se asociază, la un nivel foarte profund, cu acceptul celui căruia i se acordă ceva. Nu poate să-ţi dea nimeni cu adevărat ceva, dacă nu eşti dispus să iei în posesie, să accepţi ceea ce ţi se oferă sau ţi se datorează. Îti poate fi atribuit un titlu, un rang, dar nu îl primeşti până nu îl accepţi; pentru că trebuie să fii, în acelaşi timp, obiectul spre care se îndreaptă o acţiune, dar şi cel care suferă efectele ei. Sensul acestui verb este aproape obligatoriu similar cu a admite, a include, a cuprinde, a îngloba în propria persoană ceea ce ţi se propune; trebuie să consimţi, să fii de acord. Şi sunt nenumărate cele pe care le poţi primi: o veste ori un ordin, o admonestare sau o reclamaţie, o slujbă sau o învoire, un drept ori un dar, permisiune sau ajutor, un colet ori un ban, un oaspete şi, cel mai frumos, felicitări. Se adaugă, pe parcursul unei vieţi, la toate ale noastre, în mod plăcut sau mai puţin, numai cu acceptul nostru; altfel, se duc şi ne lasă.

Continuare »

* dealer (pronunţat dilăr şi despărţit dea-ler) este un anglicism, substantiv masculin cu plural românesc însă – dealeri

! de altminteri / de-altminteri (alt-min-) sunt cele două variante acceptate (tempo lent, respectiv tempo rapid) pentru această locuţiune adverbială. Acelaşi lucru se petrece cu !de asemenea/de-asemenea, care este tot locuţiune adverbială.

de-a-n bóulea (bo-u-) deschide seria unor termeni ce funcţionează în limbajul popular, având, din punct de vedere gramatical, valoare de locuţiune adverbială, tot astfel precum !de-a-ndărátelea, !de-a-ndoáselea şi !de-a-n picioárelea.

! deasupra (despărţit dea-su-pra) poate avea valoare adverbială (ca în locuia deasupra) sau prepoziţională (ca în deasupra lui). DOOM2 introduce şi învechitul *deasupră-, prepoziţie în structuri de tipul deasupră-i.

* debarasare este un termen nou ce completează familia lexicală a verbului a debarasa, substantiv feminin cu genitiv-dativul debarasării şi pluralul debarasări. Se adaugă două substantive – femininul *debarasoare–debarasoare şi masculinul *debarasor–debarasori – care se referă la „persoană care eliberează mesele într-un local de alimentaţie publică”.

Verbul a (se) deştepta se referă la elemente dintre cele mai neaşteptate şi mai puţin apropiate ca semnificaţie. Este extrem de controversat din punct de vedere etimologic, pentru că cercetătorii nu pot cădea de acord asupra termenului de origine. Pare însă a funcţiona de multă vreme în limbă, lucru ce explică multitudinea de trimiteri semantice. Sensul denotativ (principal) al termenului sugerează ieşirea dintr-o stare… vegetativă, identică sau similară cu somnul, de pildă letargia, ameţeala, reveria sau visarea. În acesta caz, sinonimele sunt a (se) trezi, a (se) scula.

Prin extindere, verbul se poate folosi pentru orice alte forme vii, incluzând aici revenirea la viaţă, învierea naturii primăvara, sau pentru toate tipurile de trăire afectivă (sentimente, dorinţe, chiar idei), cu grade diferite de intensitate, de la a (se) ivi, a apărea, a (se) înfiripa, a înmuguri, a încolţi, a (se) contura, până la a suscita, a stimula, a (se) înviora, a (se) însufleţi, chiar a (se) stârni, a (se) dezlănţui. Sensul cel mai complex se referă la trezirea dintr-o formă de „adormire” mai subtilă, pentru a ajunge la starea de sesizare conştientă a vieţii şi a ceea ce se întâmplă, deci „a deveni conştient, a ajunge să înţeleagă, să-şi dea seama de realitate”, chiar „a căpăta mai multă inteligenţă”.

Continuare »

* dăunător (dă-u-nă-tor) apare ca substantiv nou (alături de adjectivul mei vechi), masculin cu pluralul dăunători

* DDT (citit dedeté) este substantiv neutru cu articularea DDT-ul

! de/dec/deh este o interjecţie cu trei forme acceptate

! de a / de-a (prepoziţie + prepoziţie) are acceptate ambele variante, urmate de infinitiv: de a face (tempo lent) ori de-a face (tempo rapid, în structuri ca a avea de-a face)

! de-a curmezişul este locuţiune adverbială sau prepoziţională, la fel ca şi !de-a dreapta şi !de-a stânga ori !de-a latul şi !de-a lungul; !de-adevăratelea/de-adevărat este şi ea o locuţiune adverbială, utilizată în registrul popular şi familiar, asemenea şi !de-a fir a păr

Verbul a (se) entuziasma se lămureşte prin „a fi sau a face pe cineva să fie cuprins de entuziasm”, explicaţie ce acoperă atât starea interioară, cât şi o posibilă sursă exterioară, dând nume acestui sentiment puternic, copleşitor şi molipsitor. Sinonimele sunt destul de variate şi au o gamă amplă de grade de intensitate, pare-se, întrucât se referă fie la sensul propriu – a (se) antrena, fie la cel figurat, făcând frumos trimitere la suflet – a (se) însufleţi, a (se) anima, a (se) pasiona, ori la emoţie – a (se) încălzi, a (se) aprinde, a (se) înflăcăra, a (se) învăpăia.

Continuare »

* date apare ca noutate în DOOM2, substantiv feminin plural, cu sinonimul „informaţii”

* a se datora funcţionează alături de forma învechită a se datori – cu sensul de „a avea drept cauză”, deci diferit de mai vechiul a datora/datori „a avea o datorie materială sau morală”); formele sunt identice cu ale acestuia din urmă, numai că noul verb este reflexiv – indicativul prezent este se datorează/datoreşte, imperfectul se datora/datorea, conjunctivul prezent să se datoreze/datorească, iar gerunziul datorându-se/datorindu-se

! dayác apare ca adjectiv şi substantiv masculin, cu pluralul dayaci şi femininul dayacă-dayace; termenul se referă, probabil, la o „populaţie băştinaşă din Borneo”, aşa cum am găsit în alte surse. Din aceeaşi familie lexicală, se introduce *dayacă (limbă), substantiv feminin cu genitiv-dativul dayacei.

! a dăinuí (dăi-nu-i) îşi modifică formele (pe ici, pe acolo, prin părţile esenţiale); avem deci indicativ prezent el dăinuie, imperfectul el dăinuia şi conjunctivul prezent el să dăinuie. Lucru pe care îl găsesc în mod special isteţ este faptul că nu mai e dat indicativul prezent pentru persoana I, deşi anterior avea precizate două variante acceptate – eu dăinuiesc/dăinui… Observând formele acceptate de noua normă, nu pot decât să deduc faptul că azi, şi de-a pururea-n vecie – eu dăinui!

! a dăngăni lucrează însă după legea compensaţiei – scoatem dintr-una, punem în alta; prin urmare, el dăngăneşte/dăngăne la indicativ prezent, dăngănea la imperfect şi să dăngănească/dăngăne la conjunctiv prezent; eu nu doresc, mulţumesc!