Iulia Muşat

25 iun.

a perora

Verbul a perora vine din limba franceză, cu rădăcini vechi latineşti, şi are, în cea mai relaxată accepţie a termenului, sensul de „a vorbi mult”. Termenul peroraţie constituie, la origine, un element al discursului construit după toate regulile oratoriei. În afara acestei sfere însă, tonul adecvat pentru a cataloga un discurs drept „peroraţie” este unul însufleţit şi plin de emfază (afectare, atitudine nenaturală), asociat încercării (dezagreabile, chiar) de a convinge. Verbul este mai rar folosit cu valoare tranzitivă, când se referă la „a dezbate, a susţine cu înflăcărare, cu ardoare o problemă, o teză etc.”.

Continuare »

21 iun.

DOOM 2: ex abrupto – executant

* ex abrupto (a-brup-to) deschide seria expresiilor latineşti care s-au păstrat şi funcţionează în limba română ca locuţiuni adverbiale; aceasta înseamnă „dintr-o dată, brusc, pe nepregătite”. DOOM menţionează şi *ex aequo (pronunţat ecsecvo şi despărţit ex ae-quo), care apare atât ca locuţiune adverbială, cât şi ca locuţiune adjectivală, însemnând „la egalitate”. Cu aceeaşi dublă valoare poate fi utilizată şi locuţiunea *ex cathedra (th se pronunţă t), care se referă la „a vorbi pe un ton doctoral, care nu admite replică”.

! a exacerba are două variante acceptate pentru despărţirea în silabe – e-xa-cer-ba/ex-a-cer-ba, verb cu indicativul prezent el exacerbează. Noutatea se aplică întregii familii lexicale, atât substantivului feminin !exacerbare (e-xa-cer-ba-re/ex-a-cer-ba-re) – cu genitiv-dativul exacerbării şi pluralul exacerbări, cât şi substantivului feminin mai rar folosit !exacerbaţie (e-xa-cer-ba-ţi-e/ex-a-cer-ba-ţi-e), cu genitiv-dativul exacerbaţiei şi pluralul exacerbaţii.

! exantematic (x se pronunţă gz) se foloseşte în structura tifos exantematic, motiv pentru care este înregistrat ca adjectiv masculin cu formă de feminin la plural – exantematice

! Excelenţa Sa apare ca locuţiune pronominală asupra căreia acţionează legea referitoare la scrierea cu majusculă a ambilor termeni componenţi; genitiv-dativul este Excelenţei Sale, iar pluralul – Excelenţele Lor. Din aceeaşi clasă sunt menţionate alte două construcţii: !Excelenţa Voastră (genitiv-dativul Excelenţei Voastre) şi !Excelenţele Voastre.

! executant (x se pronunţă gz) primeşte valoare morfologică nouă, substantivală, pe lângă cea de adjectiv masculin, având pluralul executanţi şi femininul executantă-executante

18 iun.

a (se) umbri

Verbul a (se) umbri s-a născut direct din umbră şi devine, în aceste zile caniculare, un soi de răspuns la un strigăt de ajutor. Înseamnă, într-o primă accepţie, „a face sau a ţine umbră”, dar se poate referi şi la „a sta (la), a ţine (în), a se afla sub umbră”, situaţii în care este sinonim cu mai frumos sunătorul a (se) adumbri.

Termenul acoperă tot ce se referă la „a da sau a căpăta o nuanţă mai închisă”, fiind sinonim cu a (se) întuneca şi cu a (se) închide. Se mai utilizează, de asemenea, pentru obiectele abia percepute, aflate în depărtare, în semiîntuneric sau poziţionate în spatele a ceva translucid, însemnând „a se zări nedesluşit, a apărea ca o umbră”.

Continuare »

14 iun.

DOOM 2: ev – Evul Mediu

! ev este un termen livresc, substantiv ce poate fi atât neutru – cu pluralul evuri, cât şi masculin – cu pluralul evi

! a evapora păstrează o singură formă pentru indicativ – el evaporă

! evazionist (e-va-zi-o-nist) are valoare adjectivală şi substantivală, masculin cu pluralul evazionişti şi femininul evazionistă-evazioniste

* evenimenţial (e-ve-ni-men-ţi-al) înseamnă „care se mărgineşte la descrierea evenimentelor”, adjectiv masculin cu pluralul evenimenţiali şi femininul evenimenţială-evenimenţiale

! Evul Mediu este substantiv propriu neutru

11 iun.

a opta

Verbul a opta este, de obicei, urmat de prepoziţia „pentru” şi se referă la „a prefera din două sau mai multe lucruri, soluţii, situaţii etc. pe cea considerată mai convenabilă; a se decide în favoarea cuiva sau a ceva”. Termenul este sinonim cu a alege sau a se pronunţa (pentru), iar folosirea lui pare să aibă în vedere lucruri, persoane sau situaţii care nu se pot obţine sau face în acelaşi timp. Are aer mai nou, iar contextele de utilizare nu sunt prea numeroase.

Mie întotdeauna cuvântul ăsta mi s-a părut lipsit de agresivitate şi tensiune. Calm, relaxat, calculat. Nu mă aruncă în neagră deprimare cum face alegerea, nu-mi inspiră nici responsabilitatea votării, nici seriozitatea pronunţării. Pare mai echilibrat şi implică, într-o mai mare măsură (am eu impresia), preferinţa personală. Sigur, probabil exagerez puţin, că specia umană amestecă un strop de dramă în orice, dar eu aşa îl simt.

Continuare »

07 iun.

DOOM 2: euroatlantic – eutrofic

* euroatlantic (e-u-ro-a-tlan-tic) apare ca noutate, adjectiv masculin cu pluralul euroatlantici şi femininul euroatlantică-euroatlantice

* eurocent se formează cu acelaşi element de compunere, dar se referă la domeniul financiar; substantivul masculin are pluralul eurocenţi. Din acelaşi câmp semantic, menţionăm şi substantivul masculin *eurodolar cu pluralul eurodolari, dar şi substantivul feminin *euroobligaţiune, cu genitiv-dativul euroobligaţiunii şi pluralul euroobligaţiuni.

* europenizare este substantiv feminin cu genitiv-dativul europenizării

* a eutanasia (e-u-ta-na-si-a) apare ca verb cu indicativul prezent el eutanasiază şi gerunziul eutanasiind (e-u-ta-na-si-ind). I se alătură substantivul feminin *eutanasiere, cu genitiv-dativul eutanasierii.

* eutrofic (e-u-tro-fic) e adjectiv masculin cu pluralul eutrofici şi femininul eutrofică-eutrofice; termenul înseamnă „hrănit bine, dezvoltat normal” şi se opune lui distrofic

© 2026 blog.ro-en.ro