Verbul a (se) umbri s-a născut direct din umbră şi devine, în aceste zile caniculare, un soi de răspuns la un strigăt de ajutor. Înseamnă, într-o primă accepţie, „a face sau a ţine umbră”, dar se poate referi şi la „a sta (la), a ţine (în), a se afla sub umbră”, situaţii în care este sinonim cu mai frumos sunătorul a (se) adumbri.

Termenul acoperă tot ce se referă la „a da sau a căpăta o nuanţă mai închisă”, fiind sinonim cu a (se) întuneca şi cu a (se) închide. Se mai utilizează, de asemenea, pentru obiectele abia percepute, aflate în depărtare, în semiîntuneric sau poziţionate în spatele a ceva translucid, însemnând „a se zări nedesluşit, a apărea ca o umbră”.

În registrul metaforic, verbul stabileşte sinonimie cu a dezonora, a păta, a compromite numele sau persoana cuiva, sau cu a eclipsa, a întuneca o bucurie, un sentiment pozitiv ori o stare de bine, printr-o întâmplare sau o vorbă nefericită. Tot astfel, se poate umbri faţa/chipul, se pot umbri ochii/genele cuiva, iar atunci umbra devine sinonimă cu tristeţea…

Am pornit, cu gânduri vii şi senine, de la binecuvântarea umbrei în vară, pentru că e bună şi-mi place noima ei. Însă e interesant că sensul metaforic al cuvântului nu găseşte nimic pozitiv în absenţa soarelui… Când umbrele ţi se aştern peste suflet, răcoarea lor îngheaţă şi rostul lor piere. Nu putem trăi doar în soare, ştiu. Dar mi-aş dori, uneori.