Verbul a suporta vine din limba franceză (supporter), moștenit încă din latină (supportare) și are două sensuri principale. Cel dintâi înseamnă „a avea forța necesară pentru a îndura o suferință fizică sau morală, cu tărie și calm”, fiind sinonim cu a duce, a îndura, a pătimi, a păți, a răbda, a suferi, a trage.

Folosit în construcții negative, este echivalent cu a admite, a concepe, a da voie, a îngădui, a permite, a tolera, ori cu figurate precum a înghiți, a mistui. Atunci când se referă la persoane, presupune „a accepta, admițându-i prezența și făcând abstracție de neajunsuri”, iar la fapte supărătoare – „a admite în mod conștient și tacit”.

Un alt sens se referă la „a susține o greutate, o povară; a rezista la…” sau la „a avea sau a lua în sarcina sa o obligație bănească”, echivalent al lui a sprijini, a finanța (greutăți fizice sau dificultăți financiare). Sinonimele regionale sunt destul de numeroase (și nu se referă doar la ultima accepție) – a pristăni, a obicni, a volnici, a honipsi, a pristui.

Din punctul meu de vedere, iarna a fost cea mai grozavă din câte-mi aduc aminte! Nu-mi place deloc frigul, iar felul în care am scăpat de lunile geroase m-a bucurat uriaș. Recunosc cinstit că nu suport iarna și, de fiecare dată când se apropie, mă tot gândesc spre ce meleaguri calde m-aș putea îndrepta pentru câteva luni…

Așa că am fost absolut încântată de iarna asta minunată, în care am purtat cizme și blănițe doar pentru că era vremea lor, iar în rest m-am bucurat de soare și de asfalt uscat, de temperaturi în jur de 10 grade și de cer fără (prea mulți) nori. Știu, știu… nu e bine pentru că ne dă organismul peste cap, nu e bine pentru că nu mai sunt distruși virușii, nu e bine pentru culturi… și pot continua. Dar, dincolo de toate, nimic nu-mi poate lua bucuria acestei neobișnuite ierni 2017-2018.