Verbul a (se) scumpi s-a format prin derivare din adjectivul scump şi înseamnă „a mări, a urca preţul unei mărfi, a cere mai mult, a vinde mai scump” (adică a majora), care se poate folosi şi cu valoare impersonal: se scumpise.

Sensul reflexiv se referă mai ales la oameni, având în vedere acţiunea de „a deveni pretenţios la preţ, a cere preţuri mai mari” – sinonim cu a se lăcomi, sau, mai des chiar, „a se tocmi mult (când vinde sau cumpăra ceva), a se arăta econom, a manifesta zgârcenie”, fiind echivalent cu a se calici, a se zgârci.

Termenul are şi un sens figurat, care înseamnă „a ajunge rar, preţios”. Dintre antonime, este menţionat doar a (se) ieftini. Simplu, nu? De-asta mi se pare fascinantă lumea vorbelor… care uneori simplifică pana la esenţa lucrurile.

În lumea noastră însă, realitatea e un pic mai complicată de atât. Pentru ca niciodată, atunci când e vorba despre scumpiri, lucrurile nu pot fi simple. Cele mai neplăcute surprize ţi le oferă, de pildă, o călătorie într-un oraş în care au loc festivaluri. Am păţit-o şi la Cluj, şi la Constanţa.

Dar nimic nu ne-a pregătit pentru şocul din Scoţia, unde am nimerit peste Fringe Festival şi Military Tatoo. Costul cazării a fost incredibil, în ceea ce priveşte raportul preţ-calitate, suvenirurile ne-au părut un lux, iar intrările la muzele şi castelele Scoţiei ne-au zvântat de bani. Am fost relativ neinspiraţi, dar vom încerca să profităm de orice ocazie apărută.