Verbul a (se) organiza vine din limba franceză (organiser) și înseamnă, în primul rând, „a face ca un grup social, o instituție etc. să funcționeze sau să acționeze organic (repartizând însărcinările și coordonându-le conform unui plan adecvat)”. Oarecum mai extins mi se pare cel de-al doilea sens: „a stabili și a coordona mijloacele tehnice, economice, administrative, astfel încât să permită executarea în condiții optime a unui proces.”

Termenul are și o variantă reflexivă – „a proceda metodic și ordonat în acțiunile sale, a-și coordona acțiunile orientându-se după un plan; a-și strânge și a-și întări forțele”, dar și „a pregăti temeinic o acțiune după un plan bine chibzuit, a lua măsurile potrivite spre a duce ceva la bun sfîrșit; a face să aibă loc”. Sinonimele pot fi, în funcție de context, a alcătui, a aranja, a constitui, a înființa, a întocmi, a orândui, a ordona, a sistematiza, a structura etc., iar antonimul este a (se) dezorganiza.

În fine, uneori e greu să-ți dai seama când e organizare și când e dezorganizare… La mine, cel puțin, așa e! De când m-am mutat, adică de vreo două luni jumate, tot organizez – fără să mai termin. Mă rog, mă alint un pic… pentru că lucrurile merg greu (nici timp nu prea am), dar se așază. Mi-e însă din ce în ce mai clar că, după ce voi termina de organizat toată dezorganizarea, n-o să mai rămână nici fărâmă de raft ori umbră de sertar liber. Asta în ciuda faptului că am o sumedenie.

Prima dată când mi-am dat seama de asta, m-am îngrozit… unde mai pun eu dulapuri acum? Nici nu m-am mutat bine și gata? totul e plin? Păi ce fac… restul vieții? Și, dintr-odată, am înțeles: o fi important și „restul” care vine, dar nici „restul” care a fost nu a trecut fără să lase urme. M-am mutat într-un apartament nou. Poate. Dar am adus o întreagă viață veche cu mine. Și e o viață frumoasă. Și plină. Și, curând, chiar și organizată.