Verbul a procrastina vine din limba engleză (procrastinate) și înseamnă „a amâna sau a întârzia începerea execuției unei sarcini”, fiind sinonim – într-o oarecare măsură – și cu a tărăgăna, a temporiza, a tergiversa. În mod absolut firesc, DOOM-ul se comportă la fel cum procedează cu toate neologismele, pe care le lasă, mai întâi, să se întreacă ori să se încerce cu vremea, așa că îl omite, pentru moment.

Totuși, nu cred că-l putem ignora, pentru că reprezintă un fenomen aparte, ce îmi pare din ce în ce mai răspândit, un fel de „boală a secolului”, alături de depresie ori extenuarea provocată de munca peste limitele propriului organism. Mă încerca de mult gândul să-l analizez, dar absența lui din dicționare mă obliga, într-un fel, să nu mă aventurez.

Asta până deunăzi, când am dat peste un articol al Rodicăi Zafiu, în ultimul număr al „Dilemei vechi”, care avea ca subiect exact această nouă achiziție a limbii române. Multe dintre observații îmi sunau cunoscute, pentru că tot astfel îmi ieșiseră și mie socotelile, dar erau (evident) mult mai bine spuse și mai solid argumentate.

Prin urmare, nu putem face abstracție de existența și folosirea lui a procrastina, pentru că nu există niciun alt cuvânt care „să denumească amânarea sistematică, repetitivă, devenită trăsătură de comportament, cu explicații sociale și mai ales psihologice” – afirmă lingvistul. Toate sinonimele mai sus menționate sunt parțiale, întrucât au lipsă câte un aspect esențial al semnificației. Iată, în concluzie că, pentru a sugera un comportament constant, devenit chiar viciu distructiv, nu poate fi utilizată decât „procrastinarea”…

Există un aspect al vieții mele în privința căruia pot folosi fără sfială acest termen. Voi trece sub tăcere detaliile, pentru că… Pentru că nu are neapărat relevanță. Mult mai interesante mi se par motivele pentru care eu, o persoană în genere activă și orientată spre soluții, aleg să fug de responsabilitatea ducerii la bun sfârșit a acestui proiect.

Cred că sursele problemei sunt în însuși începutul – ezitant, nesigur și neconvins de validitatea demersului în sine. Deși am insistat și am forțat dincolo de convingerile mele, tot ce am reușit să realizez a fost să activez toate nesiguranțele și toate spaimele, să (re)descopăr toate lacunele pregătirii mele. Mă gândesc… că mi-am atins limitele incompetenței, vorba ceea, și (poate) totul a fost necesar pentru a-mi reaminti gustul amar la înfrângerii, pe care nu-l mai încercasem de multă vreme.