Verbul a potopi vine din slavă şi are legătură cu substantivul potop, însemnând, prin urmare, „a acoperi cu apă” – a inunda, a îneca.

Sensul figurat al termenului stabileşte sinonimie cu a copleşi, a invada, a năpădi, iar prin extindere de sens, se poate folosi având semnificaţia de a distruge, a nimici, a prăpădi, a pustii.

A venit iarna. Cu potop de zăpadă. Până acuma n-a avut chef de noi şi n-a catadicsit nici măcar să arunce un fulg-doi de Crăciun. S-a chinuit săracul Moş de i-a pus roţi lui Rudolf, ca să-şi poată face omu’ treaba; s-au tot lipit copiii cu nasul de geam aşteptând nerăbdători o brumă de nea; şi-au tot imaginat cei mari oceanul de omăt şi liniştea de lângă foc, în zilele de sărbătoare. Zadarnic.

Acum ne-a potopit zăpada. Multă, iute, viscolită. Rece şi neîndurătoare. Frumoasă, dar teribilă. N-am ieşit din casă de când a început să ningă. Nici când eram copil nu-mi plăcea iarna, dar ieşeam la joacă pe coclauri cu toţi prietenii de-atunci. Acum mi-e drag jocul fluturilor, privit prin fereastră cu trupul uşor rezemat de calorifer şi mâinile adunate căuş în jurul unei căni de ceai. Potop de zăpadă să fie, dacă trebuie! Doar dincolo de liniştea fiinţei mele.