Oficial şi calendaristic, a venit primăvara. Azi e prima zi a lui Martie şi în cinstea lui, pentru că merită, inventăm un verb pe măsură – a mărţişorí. Tarabele pieţelor sunt pline de flori, iar căpăţânoşii ăştia de ghiocei o ţin una şi bună, c-a venit vremea. Dar, sincer… nu prea-i cred (în fond, cât preţ poţi pune pe vorba unui clopoţel de-o zi?), pentru că observ cu tristeţe că iarna nu se dă dusă, iar primăvara se lasă aşteptată. Dacă vă uitaţi pe geam o să înţelegeţi, iar dacă nu pricepeţi ce spun înseamnă că, în mod miraculos, ziua voastră de azi nu seamănă cu celelalte ale mele de până acum.

Sunt extrem de sensibilă la schimbările de anotimpuri, mai ales în martie, când bubuiturile din muguri îmi răsună până în suflet, iar pulsul din sângele meu le ţine isonul şi inima mea le soarbe parfumul cotropitor. Însă primăvara de anul ăsta n-o văd, n-o miros, n-o zăresc în niciun fel, n-o simt deloc şi pace. Oi fi prea ocupată, deşi n-am fost niciodată aşa de aiurită încât să ratez primăvara. Cel mult îmi uit telefoanele acasă, ori cheile în contact. Dar la primăveri… am nişte detectoare de nu-ţi vine să crezi! Cel puţin aşa mi se părea… Se vede treaba că ne mai pierdem din abilităţi… Se prea poate însă ca de data asta primăvara să-şi fi luat concediu prelungit. Om fi făcut vreo năzdrăvănie, om fi deranjat-o în vreun fel, om fi călcat-o pe vreo bătătură ori pe vreun nerv mai sensibil, i-om fi şifonat vreo rochie ori i-om fi jignit vreo frunză. Cine le-o mai şti toate câte nişte obrăznicături ca noi le-or fi săvârşit, din naivitate şi în necunoştinţă de cauză?! Aşa că nu ne mai rămâne decât s-o dregem cumva.

Eu zic s-o momim cu mărţişoare. Nu ştiu dacă vă plac sau nu, dar vă anunţ că nu prea contează oricum. E caz de forţă majoră, aşa că ori veniţi cu vreo idee mai grozavă, ori vă apucaţi de mărţişorit toate cele care vă ies în cale. Cei cărora le place obiceiul vor fi, desigur, mulţumiţi şi fericiţi, pentru că au devenit, deodată, oamenii cei mai necesari şi mai importanţi din univers! Poate până la urmă ar veni primăvara şi fără eforturile şi gesturile noastre frumoase, dar are vreun rost să riscăm? Sunt lucruri pe care pur şi simplu nu le putem lăsa la întâmplare. Iar venirea primăverii, cu atât mai puţin. Vă rog, prin urmare, să vă agăţaţi de suflet câte-un mărţăruş de care vă place mai mult şi mai mult, şi să ieşiţi în stradă, căci dacă strigăm după ea, dimpreună şi cât ne ţin plămânii, sunt eu sigură-sigură-sigură că ne iartă! Şi vine.