Verbul a anticipa are două dimensiuni importante: una concretă şi una mentală. Prima se referă la „a face sau a spune ceva înainte de o anumită dată (fixată)” ori „a săvârşi o acţiune înaintea alteia sau înaintea timpului cuvenit”, iar din acest punct de vedere sinonimele ar putea fi a depăşi („a o lua înainte”) ori a devansa. Cel de-al doilea sens trimite la un alt fel de devansare, cu puterea minţii, la intuirea felului în care vor evolua lucrurile. În acest caz, sinonimele cele mai des utilizate sunt a prevedea, a ghici, a presimţi, a prevesti, diferite prin natura – miraculoasă ori pur şi simplu logică a – acţiunii de anticipare.

Cred că lucrurile astea fac parte din viaţa noastră de zi cu zi, fie că suntem sau nu conştienţi de ele. Mă gândesc la felul în care creierul nostru ia în calcul diferite scenarii atunci când luăm decizii mici: cum alegem o carte în loc de alta, un drum de peste zi ori un traseu în defavoarea altuia, cum decidem ce să facem mai întâi, la ce să renunţăm când rămânem fără timp, ori alte mărunţişuri dintr-astea. Mi se pare că, de multe ori (atunci când nu intră în joc necesitatea, obligativitatea, utilitatea), totul devine un joc de anticipare a unui parcurs favorabil, a unui final satisfăcător.