true to yourself
Expresia „true to yourself” se traduce în româneşte cu o sintagmă de tipul „cinstit cu tine însuţi”. Deşi iniţial mi s-a părut că structura englezească e mai inspirată, la o analiză mai atentă am ajuns la concluzia că şi echivalentul pe care îl folosim noi este la fel de puternic şi de larg utilizat. Ciudat, pentru că, uneori, uitându-mă bine în jur, pare să fie, pentru mulţi, doar vorbă goală. La un mare moment al adevărului, puţini dintre noi au curajul să-şi asume onestitatea faţă de sine însuşi cu toate neplăcerile pe care le provoacă. Sună bine rău de tot „să fii cinstit cu tine”! Dar ce ne facem cu efectele secundare?
În engleză, l-am găsit în combinaţie cu trei verbe diferite, lucru ce determină – cel puţin aşa cum mi s-a părut mie, citind – organizarea atitudinii desemnate de această expresie pe trei niveluri diferite. Există (şi este, totodată, şi cel mai des folosită dintre toate) sintagma „be true to yourself „, care verbalizează rezultatul eforturilor de a se analiza ale fiecăruia dintre noi. Multă lume spune că nu toţi oamenii sunt capabili de acest lucru. Poate. Dar nu prea putem vorbi în numele a ceea ce sunt ceilalţi capabili să facă, nu-i aşa? Mie alta mi se pare hiba: dacă toţi suntem capabili să analizăm şi să ne analizăm… poate că important este şi ce facem cu ceea ce aflăm, nu? Pentru că, de fapt, concluziile pot fi manipulate conform dorinţelor noastre, independent de capacitatea de a afla adevărul despre noi înşine. A fi cinstit cu tine însuţi nu obligă la a te raporta la adevărurile absolute, la Dreptate.
Aici intervine atitudinea pe care o presupune „live true to yourself „. Asta pentru că „a trăi” implică şi manifestare exterioară. Trebuie să existe un acord între ceea ce eşti şi ceea ce laşi să iasă în lume; raportul cu ceilalţi devine, la acest nivel, extrem de important, iar ceea ce ai aflat fiind onest cu tine însuţi trebuie să-ţi determine traiul şi relaţiile cu restul universului mare. Pe de altă parte, expresia poate să îndemne tocmai la a-ţi duce viaţa fără a ţine cont de ceilalţi, sau la a-i răstălmăci pe ei, în aşa fel încât pretinsa onestitate faţă de tine însuţi să capete substanţă. Dacă trăieşti în acord cu tine, nu înseamnă neapărat că eşti în acord cu Binele şi cu Adevărul.
Cel mai profund nivel mi se pare însă cel apărut din „stay true to yourself„, pentru că se naşte ideea de constanţă. A rămâne cinstit faţă de sine însuşi devine, în felul acesta, o uriaşă capcană: dacă acordul cu tine are la bază, aşa cum spuneam mai sus, o premisă greşită? Faptul că te cunoşti, că te accepţi aşa cum eşti, te face, în mod absolut, stăpânul Valorii? Dar dacă a rămâne onest cu tine însuţi înseamnă, de fapt, perpetuu a rămâne în eroare?
Iată, prin urmare, o mare problemă la care mi se întâmplă uneori să mă gândesc. Aş îndrăzni să spun că sunt onestă cu mine însămi. Cu certitudine, cred asta. Însă, în aceeaşi măsură, ştiu cu siguranţă că sunt lucruri care cresc în mine în altă direcţie decât spre soare. Şi chiar dacă le accept ca făcând parte de mine, uneori mi se pare esenţial să ştiu că sunt greşite. Poate aici e adevărata onestitate. Dar ce facem cu ea?