Am găsit cuvintele astea în expresii mai mult sau mai puţin asemănătoare, părând rupte una din alta şi exprimând aceeaşi idee. În principiu, se face referire la funcţia catarthică a cuvântului. Sunt extrem de frumoase teoriile referitoare la minunăţia tăcerii, dar sunt momente în viaţă când tăcerile ascund prăpăstii. Sau neştiinţă. Sau rană. Sau pur şi simplu imposibilitatea de a găsi un răspuns care să merite a deschide gura, ori o vorbă bună.

Prin urmare, mi se pare că dificultatea vieţii noastre, cel puţin în ceea ce priveşte relaţiile cu ceilalţi, constă în găsirea celui mai potrivit răspuns la un stimul. Uneori, e bine să taci şi să laşi ca cele nespuse să „vorbească” pentru tine. Alteori trebuie să-ţi spui păsul. To speak your peace înseamnă să-şi uşurezi sufletul, să dai afară răul, să faci linişte în tine potolind furtuna. Sigur, asta înseamnă, uneori, că-l vei răni pe cel în spatele căruia îţi arunci povara, iar lucrul acesta este, în general, dezaprobat. Însă nu pot să nu mă întreb: când îi faci un rău mai mare celui de lângă tine; când taci şi laşi noroiul să se adune, sau când arunci puroiul afară?

Cum spuneam, viaţa asta e scurtă şi oferă prilejuri şi pentru una, şi pentru cealaltă. Mai greu e că noi trebuie să decidem când una şi când cealaltă. Şi odată pierdut momentul zicerii, tăcerea devine obligatorie. Preotul citeşte, în timpul oficierii unei căsătorii în vestul lumii: Speak now or forever hold your peace. De data aceasta, „pacea” nu se mai suprapune liniştii, pentru că nu cred că îşi imaginează cineva că lucrurile trecute sub tăcere vor dispărea de la sine, miraculos, prin simpla observaţie făcută de omul bisericii.

Şi atunci, apare, salvatoare – cel puţin aşa mi s-a părut atunci când am găsit-o prima dată – o expresie împăciuitoare de tipul Speak the truth or make your peace another way. Permisiv şi lejer, agreabil şi flexibil. Atâta că mi se pare că ne întoarcem de unde am plecat, pentru că iar îs confuză: „another way” înseamnă „cuvânt” (doar minciuna e tot vorbă) sau „tăcere”?