Verbul a vitaminiza vine din limba germană – vitaminisieren și are, la noi, două sensuri. Primul dintre acestea este tranzitiv și înseamnă „a îmbogăți alimentele cu vitamine”, iar cel de-al doilea este reflexiv și se referă la „a urma un tratament cu vitamine”. Nu are sinonime, nu are înlocuitori, nu are sensuri suplimentare, nu formează expresii.

Nu știu exact cum se vitaminizează alimentele, dar cunosc în detaliu procesul de vitaminizare la care sunt nevoită să recurg în fiecare primăvară și toamnă: dur și serios, pentru că organismul meu este foarte slăbit în anotimpurile acestea de trecere. Evident, spun „vitaminizare”, dar mă refer și la sporirea aportului de minerale necesare bunei mele funcționări.

Recunosc de la început că preferatele mele sunt vitamina C (de 1000 sau 1200) și magneziul – pentru că pe acestea le-am perceput, în timp, ca fiind cele mai eficiente pentru mine. Țin cont de necesarul de calciu cu D3, și mi se pare bună în mod deosebit omega 3. Nu mă împac prea grozav cu B-urile, pentru că mă enervează pofta de mâncare de nepotolit pe care mi-o dau, dar îmi plac mult produsele apicole de tot felul: propolis, polen, păstură. Și cătina. Mai ales cătina.

Mă rog… și două cafele pe zi – ca s-o zic p-aia dreaptă. Cea de-a doua reintrodusă de curând în „programul liber ales”, după un episod (rușinos) de adormire-n front… nu vă zic mai multe. Renunțasem de mult la a doua cană din zi, dar toamna asta – lungă, colorată și fain de domoală – m-a scos complet din ale mele. Știu că ideal ar fi să sporesc timpul de odihnă, dar na! facem și noi ce putem mai bine. Momentan, am rezolvat problema, rămânând să lucrez acum, în liniște și cu spor, în așteptarea vacanței de iarnă. Ceea ce vă doresc și dumneavoastră!