Verbul a (se) regăsi s-a format prin derivare, cu prefixul re- de la cuvântul de bază a găsi, după modelul corespunzător din limba franceză – retrouver. Înseamnă, în primul rând, „a găsi din nou pe cineva sau ceva”, iar nuanța reflexivă se poate referi la „a se afla, a se găsi din nou în același loc, în aceeași situație, în aceeași stare ca și înainte”.

Termenul are și un sens figurat (foarte fain, de altfel), ce are în vedere acțiunea de „a se reculege, a-și veni în fire, a-și recăpăta starea sufletească obișnuită, echilibrul sufletesc (după o frământare, un zbucium)”. Dintre sinonime, în funcție de context, se pot folosi a reafla, a (se) recunoaște (în), a redescoperi, a revedea, a reveni.

Mi-a plăcut întotdeauna ideea aceasta a regăsirii. De locuri, de oameni, de sine. Seamănă cu un drum spre casă, în sensul în care, în general, toate lucrurile pe care le iubim sunt parte din noi, iar revenirea la ele seamănă cu o întoarcere… acasă. Așa cum sunt oameni pe care îi simțim mai aproape decât pe ceilalți, sunt meleaguri pe care le recunoaștem de la prima vizită, de parcă le-am ține minte din alte vieți.

Odată văzute, ele alcătuiesc o hartă a lumii sufletelor noastre și devin destinații iubite, asupra cărora revenim de câte ori avem ocazia, regăsindu-le (de fiecare dată) cu bucurie și cu pasiune, tot astfel cum redescoperim prieteni dragi ori iubiți de altădată, a căror reîntâlnire ne deșteaptă în inimă amintirea caldă a vremurilor bune.

Un astfel de loc a devenit, pentru mine, Praga, unde am ajuns vara asta pentru a treia oară. Primele două vizite au fost scurte și grăbite (aducând cu ele doar impresia extrem de puternică și presimțirea că orașul se va dezvălui frumos unui călător mai răbdător decât eram eu atunci), dar ultima a fost o experiență deosebită… Am fost fericită la Praga și regăsirea lui va fi, de fiecare dată de-acum încolo, un drum spre casă.