Verbul a (se) statornici are două semnificaţii fundamentale, în funcţie de cele două valori cu care poate fi folosit. Sensul reflexiv se referă la „a (se) aşeza, a (se) stabili într-un loc, pe timp mai îndelungat sau permanent”. Sinonimele sunt numeroase şi mai precise, în funcţie de context – a consolida, a constitui, a crea, a ctitori, a funda, a institui, a încheia, a înfiinţa, a întări, a întemeia, a organiza.

Celălalt sens, care este tranzitiv, înseamnă „a fixa, a stabili ceva, a face să între în acţiune”, fiind echivalent cu a consfinţi, a decide, a determina, a hotărî, a institui, a orândui, a permanentiza, a preciza, a stabili. Sinonimele sunt mai des folosite, pentru că termenul este vechi (format din statornic, derivat al lui stat după modelul lui datornic, spun dicţionarele). Are, prin urmare, conotaţii arhaice şi pare nepotrivit în cele mai mult dintre situaţii.

Invers proporţional, îi creşte, desigur, valoarea expresivă, iar sensurile figurate sunt, cu adevărat, interesante. Se poate folosi referitor la relaţii, la obiceiuri, la practici, la idei, însemnând „a intra în uz, a deveni obişnuit”, sinonim cu a (se) consfinţi, a (se) împământeni, a (se) încetăţeni, a se încuiba, a (se) înrădăcina, a (se) întrona, a (se) înţeleni.

Spre deosebire de sinonimele lui (care pot fi ori echivalente cu ferm, constant – bun, ori cu irevocabil, inflexibil – nu chiar aşa de bun), termenul statornic are doar conotaţii pozitive. Statornicia înseamnă, cel puţin în mintea mea, linişte, încredere, forţă, stabilitate, frumuseţe, curaj, pace, rădăcini… Nu ştiu dacă se poate învăţa, nu cred că se poate decide. Nu sunt sigură că se poate alege. Dar sunt absolut sigură că nu se poate impune.