Verbul a nemuri este un cuvânt care se întâlneşte rar, probabil pentru că fenomenul nu se petrece prea des… Se pare că există şi un sens regional al termenului, referindu-se la „a deveni sau a fi rudă cu cineva”, însă, în cea mai cunoscută accepţie, termenul înseamnă „a face să trăiască veşnic în amintirea oamenilor, a face să reziste timpului, să devină nemuritor”. Şi, din câte îmi pot da eu seama, există cel puţin două modalităţi de a realiza acest lucru: fie prin dovada valorii şi a calităţilor personale, fie prin preaslăvire, preamărire, cântare de către alţii, prin imortalizare folosind diverse procedee materiale de a face acest lucru (pictură, sculptură etc.). Verbul este un derivat regresiv obţinut din adjectivul nemuritor, stabilind sinonimie cu a eterniza, a imortaliza, a perpetua.

Fără ca umanitatea să ducă lipsă de personalităţi marcante, destinul extraordinar nu pare foarte des întâlnit, iar cei care devin simboluri sunt relativ puţini, dacă ne raportăm la câţi indivizi suntem. Mi se pare însă fascinantă diversitatea domeniilor în care se manifestă aceste persoane excepţionale. Nu vrem aceleaşi lucruri de la eroii noştri, nemurirea le revine în egală măsură, dar cel mei dragi ne sunt cei care ne învaţă să fim Oameni. Mahatma Gandhi a intrat în nemurire la 30 ianuarie 1948 şi până astăzi lumea este mai bogată graţie lui. A devenit simbolul omul care îşi urmează neabătut drumul spre împlinirea unui ţel, cu refuzul violenţei, dar fără îngenunchere şi renunţare. El spune: „Ei nu ne pot lua demnitatea decât dacă le-o dăm noi.” Iar noi nu trebuie să uităm asta.