Verbul a culege este unul de sezon, care se referă la răsplata pe care o primeşte omul, în urma muncii sale, atunci când se pregăteşte să se retragă la adăpost din faţa iernii grele. Primul sens al termenului stabileşte sinonimie cu a aduna, a strânge, a recolta (cereale, legume, fructe, flori etc.), lucru ce se face rupând rodul de pe tulpină sau de pe ramuri. Fără a avea neapărat legătură cu munca pământului, verbul mai poate face trimitere la simpla acţiune de „a ridica, a strânge ceva de pe jos”, chiar cu zgârcenie „a strânge tot, a nu lăsa nimic” ori, mai organizat, „a aduna laolaltă, a colecţiona”. Folosit în domeniul tipografic, termenul are în vedere pregătirea textului pentru tiparul clasic, adică „a aduna din casete literele necesare şi a le aşeza în culegar”, fiind sinonim cu a zeţui, a compune.

Cele mai reuşite sunt, de departe, expresiile şi sensurile figurate. Luând probabil în consideraţie migala şi perseverenţa, se poate folosi în loc de „a obţine în urma unui efort”, echivalent cu a dobândi, a obţine, a căpăta, mai ales când vine vorba de aplauze, laude şi lauri. Foarte interesantă este expresia „a culege (pe cineva) de pe drumuri”, care se referă la a ajuta pe cineva, a-l scoate dintr-o stare de mizerie, oferindu-i adăpost şi mijloace de trai. Iar „alege până culege” se spune despre cineva din cale-afară de pretenţios care, tot alegând şi făcând mofturi, riscă să rămână cu partea cea mai proastă. În afară de aceste din urmă situaţii (care pot fi păguboase), culesul rămâne o activitate ce recompensează şi, deşi iarna nu mai este de multă vreme un anotimp al inactivităţii, rostul „culesului de toamnă” pare să fi supravieţuit şi în epoca modernă.