! g este o literă şi se citeşte ge/ghe/gî, din punct de vedere morfologic fiind substantiv masculin sau neutru şi având pluralul g/g-uri. I se alătură şi *g sunet, care se citeşte gî, este substantiv masculin şi are pluralul g.
* gablonz se pronunţă gablonţ şi se desparte ga-blonz, fiind substantiv neutru cu pluralul gablonzuri
* gabonez este un termen care se referă la Gabon, funcţionând atât ca substantiv, cât şi ca adjectiv masculin cu pluralul gabonezi şi femininul gaboneză-ganoneze
* gadget apare ca anglicism (dg se pronunţă ğ), se desparte ga-dget şi este substantiv neutru cu pluralul gadgeturi
* gael se desparte ga-el şi este substantiv masculin cu pluralul gaeli („populaţie de origine celtică ce a locuit în vechime în Irlanda şi Scoţia”). Este menţionat ca noutate şi substantivul care denumeşte limba acestei populaţii, *gaelică, feminin cu genitiv-dativul gaelicei.
About suffering they were never wrong,
The Old Masters; how well, they understood
Its human position; how it takes place
While someone else is eating or opening a window or just walking
dully along;
How, when the aged are reverently, passionately waiting
For the miraculous birth, there always must be
Children who did not specially want it to happen, skating
On a pond at the edge of the wood:
They never forgot
That even the dreadful martyrdom must run its course
Anyhow in a corner, some untidy spot
Where the dogs go on with their doggy life and the torturer‘s horse
Scratches its innocent behind on a tree.
In Breughel‘s Icarus, for instance: how everything turns away
Quite leisurely from the disaster; the ploughman may
Have heard the splash, the forsaken cry,
But for him it was not an important failure; the sun shone
As it had to on the white legs disappearing into the green
Water; and the expensive delicate ship that must have seen
Something amazing, a boy falling out of the sky,
Had somewhere to get to and sailed calmly on.
Despre suferinţă nu greşeau niciodată,
Ei, Vechii Maeştri: ce bine înţelegeau
Rostul ei omenesc; cum are loc
În timp ce altul mănâncă, deschide fereastra sau doar merge apter
înainte;
Cum, în vreme ce bătrânii aşteaptă respectuoşi, pasionaţi
Naşterea miraculoasă, trebuie să fie prin preajmă
Şi nişte copii care n-ar fi vrut să se-ntâmple, patinând
Pe baltă la margine de pădure:
Ei n-au uitat niciodată
Că martiriul cel mai cumplit trebuie dus pân‘ la capăt
Chiar şi-ntr-un colţ, în ungherul necurăţat
Unde câinii îşi continuă viaţa câinească şi calul călăului
Îşi scarpină nevinovatul dos de-un copac.
În Icarul lui Breughel, de pildă: cum întorc toate spatele
Destul de lesne nenorocirii; ţăranul ce ară poate c-a auzit
Un clipocit, strigătul deznădejdii,
Dar pentru el n-a fost un eşec important; soarele lumina
Cum se cuvine picioarele albe dispărând în apa cea verde;
Iar delicata, costisitoarea corabie care desigur o fi văzut ea
Ceva uimitor, un băiat care cade din cer,
Avea de ajuns undeva şi-a navigat, calm, înainte.
