a bruma
Dintre toate verbele de sezon, unul dintre marile mele favorite este a bruma. Desigur, e foarte rar folosit şi nu-mi place meteorologic, dar lingvistic mă prăpădesc după el, căci dă nume populare atât de frumoase lunilor octombrie – brumărel şi noiembrie – brumar. Sensul de bază se referă la „a cădea bruma, a (se) acoperi cu brumă (sau cu ceva care seamănă cu bruma)”, folosindu-se, de obicei, cu o cuvenită impersonalitate a semnificaţiei – brumează.
Mai des utilizat este substantivul brumă, denumind fenomenul specific anotimpurilor de tranziţie, adică acele „cristale mici de zăpadă formate noaptea prin îngheţarea vaporilor de apă din atmosferă şi depuse pe plante, pe sol, pe obiecte”. Poate fi sinonim cu ceaţă şi negură, sau cu promoroacă şi chiciură – deşi acestea din urmă par mai serioase, potrivite registrului iernii, şi au cristalele mai mari, bruma fiind mai fină şi mai argintată.
Continuare »
