* diasistem (di-a-sis-tem) este un substantiv neutru cu pluralul diasisteme; termenul, utilizat în lingvistică, denumeşte un „sistem desprins din analiza a două sisteme (graiuri, dialecte) cu similitudini parţiale”
! diaspor are două accepţii – este vorba despre un „oxid natural”, substantiv masculin fără formă de plural, ori despre un „fragment vegetal”, substantiv masculin cu pluralul diaspori; despărţirea în silabe se face în două feluri – di-as-por / di-a-spor
! dibuit nu mai apare exclusiv în sintagma pe dibuite, ci se utilizează şi aşa, de capul lui, ca substantiv neutru
! dicotómic / dihotómic acceptă acum două variante; adjectivul masculin are pluralul dicotomici/dihotomici şi femininul dicotomică/dihotomică – dicotomice/dihotomice. Tot astfel stau lucrurile şi în cazul substantivului feminin !dicotomíe/dihotomíe, cu genitiv-dativul dicotomíei/dihotomíei şi pluralul dicotomíi/dihotomíi.
* dictatoare apare ca varianta feminină a lui dictator, anterior inexistentă; substantivul are genitiv-dativul dictatoarei şi pluralul dictatoare
Din valurile vremii, iubita mea, răsai
Cu braţele de marmur, cu părul lung, bălai –
Şi faţa străvezie ca faţa albei ceri –
Slăbită e de umbra duioaselor dureri!
Cu zâmbetul tău dulce tu mângâi ochii mei,
Femeie între stele şi stea între femei
Şi întorcându-ţi faţa spre umărul tău stâng,
În ochii fericirii mă uit pierdut şi plâng.
Arise again, beloved, out of the waves of time
With your long golden tresses and marble arms sublime;
Your face that now transparent and pale as wax is pale
Is shaded by the shadow of sorrow’s clinging veil!
Your timid smile caressing does rest within my eyes,
O star amidst fair women, o queen of starry skies;
Your head upon your shoulder its wealth of beauty lays
And in your eyes of wonder I’m lost and weeping gaze.
Cum oare din noianul de neguri să te rump,
Să te ridic la pieptu-mi, iubite înger scump,
Şi faţa mea în lacrimi pe faţa ta s-o plec,
Cu sărutări aprinse suflarea să ţi-o-nec
Şi mâna friguroasă s-o încălzesc la sân,
Aproape, mai aproape pe inima-mi s-o ţin.
Out of the void’s dark vapours may you once more uprear,
That to my heart I clasp you, beloved angel dear,
That I in nameless weeping above your face may bend
And on your lips forever my burning kisses spend.
While your cold hand unheeding I clasp against my breast,
Closer, yet still closer, against my bosom pressed.
Dar vai, un chip aievea nu eşti, astfel de treci
Şi umbra ta se pierde în negurile reci,
De mă găsesc iar singur cu braţele în jos
În trista amintire a visului frumos…
Zadarnic după umbra ta dulce le întind
Din valurile vremii nu pot să te cuprind.
Alas, not thus the darkness gives back its own again;
Now through its icy vapours I see your shadow wane.
With hanging arms and helpless once more I am alone
Before a dream unending of hours that have gone;
In vain with arms outstretching my soul your shadow craves,
Dear one, I cannot reach you amidst time’s rolling waves.
