30 nov.

a (se) destabiliza

Verbul a (se) destabiliza nu are foarte multe sensuri şi nu pune prea multe probleme de interpretare, referindu-se la „a face să-şi piardă sau a-şi pierde stabilitatea; a-şi pierde caracterul stabil, a deveni instabil”. Termenul se formează de la antonimul său, a stabiliza, cu prefixul des-, conform unui corespondent din limba franceză (déstabiliser) şi unuia din engleză (destabilize).

Viața aduce cu sine o mulțime de elemente destabilizatoare, care distrug armonia câştigată, uneori, cu extrem de multă dificultate. Echilibrul este incredibil de fragil şi dispare brusc, prăbuşindu-se absurd într-o falie apărută nejustificat, după ani şi ani de liniște şi nemișcare, în țesătura aparent trainică a timpului ce ne este sortit.

Continuare »

© 2024 blog.ro-en.ro