Verbul a (se) scumpi s-a format prin derivare din adjectivul scump şi înseamnă „a mări, a urca preţul unei mărfi, a cere mai mult, a vinde mai scump” (adică a majora), care se poate folosi şi cu valoare impersonal: se scumpise.

Sensul reflexiv se referă mai ales la oameni, având în vedere acţiunea de „a deveni pretenţios la preţ, a cere preţuri mai mari” – sinonim cu a se lăcomi, sau, mai des chiar, „a se tocmi mult (când vinde sau cumpăra ceva), a se arăta econom, a manifesta zgârcenie”, fiind echivalent cu a se calici, a se zgârci.

Termenul are şi un sens figurat, care înseamnă „a ajunge rar, preţios”. Dintre antonime, este menţionat doar a (se) ieftini. Simplu, nu? De-asta mi se pare fascinantă lumea vorbelor… care uneori simplifică pana la esenţa lucrurile.

Continuare »