Pronunția vocalelor în limba engleză
Prezentare și exemple
Două cuvinte care se pot confunda foarte ușor sunt „draught” și „drought„. Se pronunță aproape identic și, după cum se vede, se scriu aproape la fel.
„Draught” înseamnă „curent (de aer)”. Acest substantiv se mai poate referi și la cantitatea de mâncare înghițită sau de aer inspirat cu o singură ocazie. Ca arhaism, poate însemna și orice doză de medicament în stare lichidă, cum ar fi, de exemplu, siropul de tuse. Un sens mai rar sau mai puțin cunoscut este acela care se referă la adâncimea (apei) de care are nevoie un vapor ca să plutească.
„Drought„, pe de altă parte, înseamnă, în primul rând, „secetă” și, în al doilea rând, ca arhaism, „sete”.
Un studiu recent al Universităţii din Warwick consideră că „booty” este cel mai amuzant termen din dicţionarul englez în folosinţă în situaţii zilnice. Acelaşi studiu a descoperit care termeni sunt mai amuzanţi pentru bărbaţi, femei şi care termeni nu au fost consideraţi deloc amuzanţi.
Cercetătorii Tomas Engelthaler şi Thomas Hills a folosit termenii pentru a intervieva 821 participanţi pe care dintre aceştia îi consideră amuzanţi. Li s-a cerut să evalueze 11 „termeni calibratori” de la „turd” la „drought” şi apoi au clasificat 200 de termeni cei mai amuzanţi aleatoriu aleşi dintr-o masă de 5.000.
Continuare »
© 2024 blog.ro-en.ro