19 sept.

a durea

Verbul a durea vine din latinescul dolere și are două sensuri principale, primul dintre acestea referindu-se la „a face să simtă o suferință fizică, a produce cuiva o suferință fizică” și având în vedere părți ale corpului, răni sau lovituri. Este echivalent al lui a chinui, a suferi, a ține. Cel de-al doilea sens este unul figurat și înseamnă „a produce cuiva o suferință morală”, fiind sinonim cu a mâhni, a îndurera, a întrista.

Expresiile care se formează cu ajutorul lui sunt extrem de expresive: a atinge pe cineva unde-l doare (a spune cuiva în mod intenționat ceva neplăcut, supărător, dureros; a aduce în discuție un subiect neplăcut pentru interlocutor; a jigni pe cineva cu sau fără premeditare, a-l ataca unde este vulnerabil), a-l durea inima/sufletul (a-i părea rău, a fi mâhnit), nici capul nu-l doare (nu se sinchisește, puțin îi pasă), a-l durea în spate (a nu-l interesa, a nu-i păsa), a se lega la cap fără să-l doară (a-și crea complicații inutile) etc.

Continuare »

29 dec.

a dori

Verbul a dori este obţinut prin derivare direct din celebrul substantiv românesc dor, dar pare a avea sensurile mult mai bine definite, şi înrudite, de cele mai multe ori, mai curând cu substantivul dorinţă. Înseamnă, în primul rând, „a fi stăpânit de tendinţa lăuntrică de a face, de a avea sau de a dobândi ceva”, fiind sinonim cu a năzui, a râvni sau a tinde (spre ceva). Există şi o serie de expresii: a fi de dorit „a fi necesar, recomandabil, a se cuveni”, a lăsa de dorit „a avea lipsuri, a nu satisface”, cum doreşti/doriţi „formulă prin care se lasă la aprecierea interlocutorului luarea unei hotărâri”.

Sigur, intensitatea şi obiectul dorului / dorinţei pot fi extrem de variante, de la „a avea intenţia, a vrea” – doresc o prăjitură, până la „a ţine mult să vadă sau să revadă pe cineva sau ceva drag, a aştepta pe cineva sau ceva cu nerăbdare”. Se poate referi la „a simţi dor” sau chiar la „a simţi atracţie erotică” – sensuri ce presupun o intensitate puternică a trăirilor. Sinonimele sunt numeroase şi potrivite pentru o paletă foarte amplă de sentimente şi dorinţe: a aspira, a ahtia, a cere, a dezidera (înv.), a iubi, a jelui, a jindui, a pofti, a voi, chiar şi a ura (cuiva ceva), atunci când gândurile sunt îndreptate spre împlinirea dorurilor altora.

Continuare »

© 2024 blog.ro-en.ro