Verbul a dona este explicat în dicţionare cu ajutorul unor sintagme precum „a face o donaţie, a dărui un bun”. Presupune un transfer, punerea la dispoziţia cuiva printr-o donaţie, printr-un dar, a unor bunuri materiale. Cel care face donaţia se numeşte donator, iar cel care o primeşte poartă numele de donatar.

Substantivul donaţie este un termen care face referire la un contract prin care una dintre părţi transmite celeilalte proprietatea unui bun material fără să primească ceva în schimb, un act (juridic) prin care o persoană cedează cu titlu gratuit şi irevocabil un bun al său altei persoane. Obiectul acestui tip de contract este denumit cu acelaşi cuvânt, ce are ca sinonime pe donare, pe dar, pe danie, dar şi pe mai vechile dăruire, dăruinţă, hărăzire, oboroc.

Continuare »

Unul dintre cele mai extraordinare lucruri de care oamenii sunt capabili este acela de a dărui. Verbul are ca primă explicaţie sinonimia cu a da în dar ceva cuiva şi cu a face un dar cuiva, două acţiuni prin excelenţă creative şi benefice. Atunci când sensul sintagmei se extinde, iar implicaţiile darului cresc, având o mai puternică relevanţă, conotaţiile încep să facă referire la însemnătatea pe care gestul îl are pentru cel căruia i se oferă darul; se foloseşte verbul cu sensul de a cinsti pe cineva cu ceva, a acorda cuiva ceva, a înzestra pe cineva cu ceva sau a dota, moment în care primitorul fie primeşte dovada stimei de care se bucură, fie primeşte cele necesare pentru a-şi începe viaţa sub cele mai bune auspicii. Venind vorba de bani, există obiceiul de a dona pentru ca lucrurile în care credem sau în care ne regăsim interesele să poată demara sau merge înainte. Poate cel mai apropiat, din punct de vedere semantic, este a oferi, care mi se pare că are, în plus, legătură cu ofranda religioasă, văzută ca obligativitate şi necesitate. Iar cea mai complexă şi mai dificilă dimensiune a termenului este cea reflexivă, care presupune dăruire de sine, care presupune pe a se consacra, a se dedica, a se face pe sine dar.

Continuare »