Verbul a datora are o poveste interesantă în dicționare. Este derivat din dator, putând avea și forma a datori, pe care o menționează și DOOM-ul actual. Interesant este faptul că noua normă face distincția între forma tranzitivă (a datora ceva) și forma reflexivă (a se datora cuiva), accepții pe care vechile dicționare le tratează nediferențiat.

Prin urmare, sensul de bază al verbului este „a avea de plătit cuiva o sumă de bani sau, prin extindere, un bun; a fi dator cuiva ceva”. Ori, fără a avea legătură cu aspectele pecuniare, dar implicând recunoștința – „a avea o datorie morală sau legală față de cineva; a fi obligat la ceva față de cineva”. Nuanța reflexivă se referă la „a avea drept cauză ori a fi urmarea”, dar ambele forme au dublete utilizabile: (se) datorește/(se)datorează și datorând/datorind.

Continuare »

* date apare ca noutate în DOOM2, substantiv feminin plural, cu sinonimul „informaţii”

* a se datora funcţionează alături de forma învechită a se datori – cu sensul de „a avea drept cauză”, deci diferit de mai vechiul a datora/datori „a avea o datorie materială sau morală”); formele sunt identice cu ale acestuia din urmă, numai că noul verb este reflexiv – indicativul prezent este se datorează/datoreşte, imperfectul se datora/datorea, conjunctivul prezent să se datoreze/datorească, iar gerunziul datorându-se/datorindu-se

! dayác apare ca adjectiv şi substantiv masculin, cu pluralul dayaci şi femininul dayacă-dayace; termenul se referă, probabil, la o „populaţie băştinaşă din Borneo”, aşa cum am găsit în alte surse. Din aceeaşi familie lexicală, se introduce *dayacă (limbă), substantiv feminin cu genitiv-dativul dayacei.

! a dăinuí (dăi-nu-i) îşi modifică formele (pe ici, pe acolo, prin părţile esenţiale); avem deci indicativ prezent el dăinuie, imperfectul el dăinuia şi conjunctivul prezent el să dăinuie. Lucru pe care îl găsesc în mod special isteţ este faptul că nu mai e dat indicativul prezent pentru persoana I, deşi anterior avea precizate două variante acceptate – eu dăinuiesc/dăinui… Observând formele acceptate de noua normă, nu pot decât să deduc faptul că azi, şi de-a pururea-n vecie – eu dăinui!

! a dăngăni lucrează însă după legea compensaţiei – scoatem dintr-una, punem în alta; prin urmare, el dăngăneşte/dăngăne la indicativ prezent, dăngănea la imperfect şi să dăngănească/dăngăne la conjunctiv prezent; eu nu doresc, mulţumesc!