Verbul a cotiza îşi stabileşte sensurile de bază în două direcţii principale. Înseamnă pe de o parte „a plăti o cotă-parte, o cotizaţie”, adică o sumă fixă achitată periodic de către membrii unei organizaţii sau ai unei asociaţii. Pe de altă parte, sensul reflexiv (rar folosit) presupune uniunea, efortul conjugat, pentru a participa la o cheltuială comună, iar substantivul cotizaţie desemnează, prin extindere de sens, orice contribuţie bănească la acest fel de aranjamente.

Dincolo de paginile dicţionarului, cuvântul are un sens conotativ extrem de neplăcut, ca de altfel toate lucrurile care vorbesc de dare de bani în viaţa omului. Însă acesta, mai mult ca altele, îşi pierde orice valenţe binevoitoare, pentru că se asociază, obligatoriu, cu „vrei – dai! nu dai – nu ai!” care atât de rău ne distorsionează, nouă românilor, pespectiva asupra lucrurilor. Am ajuns să fim convinşi de faptul că vorba aceasta ne e suficientă pentru a rezolva toate problemele care par peste puterile noastre. Nu eşti în stare să-ţi iei examenele – cotizezi şi se rezolvă; nu se uită niciun doctor la tine – un plic în buzunar face minuni; ai vreo idee pe care o consideri valoroasă, dar nimeni nu se opreşte s-o analizeze – banul îţi cumpără toată atenţia de care ai nevoie.

Continuare »