Verbul a (se) doftorici s-a format din forma populară doftor a substantivului doctor, având chiar și o formă mai apropiată de acesta din urmă – a doctorici, folosit în registrul familiar. Termenul înseamnă, mai întâi, „a îngriji un bolnav folosind (mai ales) mijloace empirice”, dar poate fi echivalent, atunci când se folosește reflexiv, cu „a se trata, a se vindeca (în urma unui tratament)”.

În mod surprinzător, sinonimele sunt extrem de numeroase: a căuta, a îndrepta, a înfiripa, a îngriji, a însănătoși, a întrema, a înzdrăveni, a lecui, a reface, a restabili, a ridica, a tămădui, a trata, a vindeca. Niciunul nu mi se pare că sună, însă, atât de interesant. Iar doftoriceala este, unde mai pui, la îndemâna tuturor în era internetului.

Până acum câțiva ani, nu aveam niciodată pastile în casă. De niciun fel. Nu le foloseam, nu le agream, nu le recomandam. Dacă te îmbolnăveai la mine în casă – ghinion: ceai și gânduri bune!

Lucrurile s-au schimbat, între timp. Nu am devenit (în niciun fel!) expertă, dar am învățat să citesc mai repede primele semne de disconfort și să scap mai rapid de stările care îmi afectează, fizic, organismul. Prin urmare, se poate spune că doftoricesc mai cu spor!