Verbul a (se) reface este format prin derivare, cu prefixul re-, după modelul francez al lui refaire, și are foarte două sensuri principale, dar are multe utilizări și numeroase sinonime. Se referă, în primul rând, la „a face din nou ceva rău făcut sau în parte distrus”, fiind sinonim cu a drege, a repara sau cu a (se) regenera (despre țesuturi) sau, prin extindere de sens, cu a îmbunătăți, a modifica, a preface, a reconstitui, a restabili, a restaura, a schimba, a transforma.

Cel de-al doilea sens are în vedere acțiunea de „a aduce din nou în starea (de înflorire) în care a fost mai înainte”, echivalent al lui a recompune sau al lui a reconstrui, având și o semnificație figurată „a (se) face din nou sănătos”, adică a (se) îndrepta, a (se) înfiripa, a (se) întrema, a (se) însănătoși, a (se) învigora, a (se) înzdrăveni, a (se) redresa, a (se) restabili – antonimul fiind a (se) vlăgui.

Uneori am impresia că prezența în limbă a unor verbe ca acesta reprezintă, cu adevărat, garanția faptului că există întotdeauna o a doua șansă, pe care o vom primi atunci când vom avea nevoie. Asta pentru că, foarte des – mai des decât ne-am dori –, facem complet greșit multe lucruri. Chiar și viața. De-aici și expresia a-și reface viața. Până la urmă, niciodată nu e totul pierdut. Există posibilitatea refacerii – a re-facerii și a pre-facerii.

Poate nu e pentru toată lumea la fel, dar la mine e un verb de căpătâi, pentru că el este cel care îmi asigură eficiența în valorificarea completă a potențialului. Numai că, pe parcursul timpului, am observat că metodele de refacere și intervalul necesar acesteia au suferit variații semnificative. Lucrez foarte mult, iar organismul meu a fost dintotdeauna ca o mașinărie bine unsă, pe care am putut – constant și fără greș – să mă bazez. Dar vremurile ne schimbă.

Așa că am devenit mai îngăduitoare cu minunatul meu corp. Vara asta, la finalul unui an extrem de solicitant, am avut dureri de spate grozave, timp de o lună de zile. Nu reușeam să găsesc nicio cauză și niciun remediu. Când, în sfârșit, am avut posibilitatea repausului – decis, ales și complet –, durerile au dispărut miraculos, în doar câteva zile. A fost o susrpriză de proporții să constat că nu existau cauze mecanice și, în același timp, descoperirea m-a atins ca o revelație.

Am înțeles, pe de o parte (speriată) că organismul meu a început să dea „erori” fizice la stres, iar pe de altă parte (bucuroasă) că vorbește cu mine și mă avertizează. Dacă știu să îl ascult, vom reuși să ne descurcăm și cu această nouă etapă a vieții noastre. Nu e important să fii infailibil, ci să-ți înveți limitele și să le respecți. Iar eu n-am cerut nicioadată, nici de la inima, nici de la corpul meu, mai mult decât pot da. Deci, pentru anii următori… mai multe și mai dese refaceri. Programate.