22 aug.
Vasele
În nevoie mare 
Rezultate
29 aug.
„Mioriţa” de Vasile Alecsandri
| Pe-un picior de plaiu, Pe-o gură de raiu, Iată vin în cale, Se cobor la vale Trei turme de miei Cu trei ciobănei Unu-i Moldovean Unu-i Ungurean Şi unu-i Vrâncean. |
Near a low foothill At Heaven‘s doorsill, Where the trail‘s descending To the plain and ending, Here three shepherds keep Their three flocks of sheep, One, Moldavian, One, Transylvanian And one, Vrancean. |
18 apr.
„Sonet CLXIV” de Vasile Voiculescu
| Perechea este ţelul, porunca sacră-a firii: Stârniţi de ea, vulturii se caută prin spaţii, Delfinele iau marea-n piept, să-şi afle mirii, Chiar stelele în ceruri se-njugă-n constelaţii… Ca viţa către mândrul stejar, spre tine-ntind Ciorchinii-mi plini de patimi cu sevă-mbătătoare; În mrejele-adorării te-nfăşur, te cuprind, Şi orice vers îţi scriu e înc-o-mbrăţiţare. Noi doi suntem victime ale suavei legi, Căci dragostea nu cată la forme-ntâmplătoare: Dac-ai fi fost femeie, te-aş fi ales eu oare? De ce mă laşi acuma? Te smulgi şi te dezlegi? Tăiat în jumătate şi-n pulberea zdrobirii, Cum am să port eu singur poverile iubirii? |
Nature’s sacred command is: mating be the aim, Stirred by it, in space, eagles seed for mates; To find bridegrooms, dolphins offer their chest to the waves, Even stars in the skies team into constellations… Like a vine twig I tend towards you, proud oak, My grapes full of passions with heady zest; I entrap you in alluring adoration And every verse I offer is but one more embrace. We are both victims of the same sweet law, Because love does not care for the fortuitous form; Were you a woman, would I have chosen you? Why do you leave me now tearing yourself away? Halved and thrown in the dust of defeat, How shall I carry alone love’s heavy burden? |
| Vasile Voiculescu | traducere de Margareta Sterian |
26 oct.
„Sonet CLXIII” de Vasile Voiculescu
| Din spulberul iubirii atât doar mai pot strânge, Să-mi fac un ştreang, eu singur, cu fragedele-ţi rochii… Mă-ndeamnă alte gânduri să iert şi să-nchid ochii, Privighetoarea oarbă cu mult mai dulce plânge. Înduplecă-te, dară, durerea mea-ntr-atât, Să preaslăvim fugara, şi-n loc de răzbunare Să stoarcem nemuririi şi artei lacrimi, cât Să stea podoabă lumii hidoasa ei trădare. Dar cine viers şi suflet acum să-mi împrumute Dacă-mi lipseşti tu, însăşi esenţă a minunii ? Ah, inimă şi coarde-mi sunt deopotrivă mute, Când limpede văd astăzi prăpastia minciunii: Căci orb eram atuncea când te aveam în faţă, Splendoarea-ţi, luându-mi ochii, da cântecului viaţă! |
Of love’s waste all that I might recover Is a rope twisted together out of your dainty frocks… But other voices counsel me to forgive, turn a blind eye, The sightless nightingales more sweetly sing their strain. Give in, my pain, so that we can exalt the runaway And, instead of revenge, wring out of art And immortality tears which turn hideous treason Into the world’s most brilliant ornament. But who can lend me now both verse and soul, When I am missing you, the miracle’s true essence? My heart and strings are dumbed Now when I clearly see the lie’s abyss: My eyes were blind when you were close to me, Your dazzling splendour brought the song to life! |
| Vasile Voiculescu | traducere de Margareta Sterian |
03 aug.
„Sonet CLX” de Vasile Voiculescu
| La ce-mi slujesc de-acuma duh, faimă, fantezie… M-ai părăsit… şi toate se sting, reci scânteieri. Pentru rănitul vultur aripile-s poveri, Zbătaia lor, zadarnic adaos de-agonie. Şi mă supun… Osânda de gura ta rostită E lege pentru mine de aur pur şi greu; Durerea de la tine mi-e încă o ispită, Tu, genial tutore al geniului meu. Şi neguri lungi de veacuri laş iar să mă înghită… Din groapa mea zbucni-va o flacără târzie; Atunci întreaga lume va desluşi, uimită, Crescând misterioasă a noastră poezie, Din dragostea născută în zbucium şi adori, Pe-ascuns, din tainic tată, ca un copil din flori! |
What is henceforth the use of spirit, phantasy and fame… You gone, everything dies in a cold glitter. For the wounded eagle wings are burdens only Struggling in useless and increased agony. And I’ll submit… The verdicts you’ll pronounce Are to me laws of purest, heavy gold And sufferings by you inflicted, new temptations, Prodigious guardian of my genius! The age-long mists may swallow me anew… Out of my grace a late flame will bursts; Astonished, the whole world shall witness then Mysteriously growing our poetry In pain and fervour like a love-child By an unknown father secretly begotten! |
| Vasile Voiculescu | traducere de Margareta Sterian |