Nivelul următor

Verbul a ticăi apare în dicționar cu două articole diferite, care se referă la cuvinte diferite. Primul are etimologie necunoscută și înseamnă „a lucra încet și fără mult spor sau cu multă migală”, echivalent al lui a se mocăi, a se moșmoni, a se mocoși. Cel de-al doilea s-a format prin derivare cu sufixul -ăi și are, în mod evident, legătură cu tic-tacul ceasornicului – „a emite un sunet ritmic caracteristic în timpul funcționării, a face tic-tac”.

Sensul figurat se referă la inimă, când „bate în ritm accelerat și cu putere (sub efectul unei emoții puternice sau al unui efort)”, fiind sinonim cu a zvâcni, a palpita. Un sens învechit și popular stabilește sinonimie cu a se zbuciuma, a se frămînta, a se văita. Alte verbe echivalente sunt a (se) chinui, a suferi, a (se) zbate, a (se) zvârcoli, existând și o serie mai apropiată din punct de vedere fonetic – a tăcăi, a tâcâi.

Ultima oară când am fost la Brașov mi-am cumpărat un ceas cu pisici. Mai trecusem pe acolo în ultimii ani și îmi plăcuse ideea – ceasuri decorative, făcute din viniluri vechi, pe care sunt decupate forme diverse… Încă nu o aveam pe Irish când le-am remarcat, dar nu m-am decis să iau până anul trecut, când m-am întors acasă cu unu și l-am atârnat, mândră, pe perete: eram acum patru pisici în casă.

Ce n-am pus deloc la socoteală a fost faptul că, deși par făcute pentru a funcționa ca ceasornice, nu e o idee bună să le pui baterie. Mai ales dacă le fixezi pe perete cu o bucățică de bandă dublu-adezivă, pe care apoi o dezlipești greu. Nu aveam de gând, oricum, să-l mai dau jos de acolo, dar mă gândisem că se va opri când se va termina bateria și… gata. Nu că se va defecta și că va ticăi de-mi voi lua câmpii pe lângă el!

Imaginați-vă ticăiala iadului, din ce în ce mai nervoasă și mai urgentă, de parcă anunță venirea însăși a sfârșitului celui mare! De fiecare dată când îl aud, îmi fac autocritica, îmi trec în revistă viața și îmi cer iertare pentru toate greșelile greșiților noștri. Și – jur! – n-am avut în viața mea baterie cu viață așa lungă! Toate bateriile pe care le-am folosit până acum m-au lăsat baltă și s-au epuizat cu viteza luminii – asta, nuuuuuu! E mama și tata iepurașului duracell! Când s-o opri, dau petrecere!

Verbul a upercuta este atât de neobișnuit, încât simt nevoia să-l adaug la verbele mele, deși l-am găsit din pură întâmplare. Căutam a updata, care nu este prezent în DOOM, în ciuda faptului că se folosește – după știința mea – destul de des. Interesant e că există, menționat în dicționarele de neologisme, englezismul update (citit apdeit), dar verbul nu vrea să se impună.

În fine, nu despre el e vorba, oricum. Pentru că, tot căutându-l, am dat peste a upercuta, care – zice și DOOM-ul – se folosește rar (spre deloc, aș adăuga). Dar apare în suficiente surse, deși eu nu l-am auzit nicăieri, nici măcar în transmisiunile sportive. Evident, nu sunt vreun specialist, deci e posibil să mă înșel.

Verbul este intranzitiv și înseamnă „a aplica adversarului (la box) un upercut”. Este, în fapt, chiar un derivat al substantivului care vine din engleză (uppercut) și care s-a naturalizat la noi, renunțându-se și la pronunția, și la grafia de origine. Mi se pare interesantă aici o comparație cu ofsaid, care a suferit o modificare grafică generată de pronunția din limba engleză, atunci când a ajuns la noi.

Prin urmare, acum că știți că există, dacă vă apucă vreun dor de confruntări fizice, puteți să declarați, preventiv, „ai grijă, că te upercutez de nu te vezi” sau, ulterior, „l-am upercutat de-a văzut stele verzi”. După caz și nevoi.

Verbul a dezavua este un termen livresc, vine din limba franceză (désavouer) și este urmat, în general, de un complement care indică oameni, idei, acțiuni etc., însemnând „a pretinde că nu s-a spus sau nu s-a făcut ceva; a refuza să recunoască ceva (pentru sine)”. De asemenea, se poate referi la „a declara ca fiind neplauzibil”.

Sinonimele sunt mai agresive, și duc la un alt nivel semantic această nerecunoaștere, neacceptare – a blama, a condamna, a contesta, a se desolidariza, a dezaproba (spusele sau faptele cuiva), a înfiera, a proscrie, a reproba, a renega, a respinge, a stigmatiza.

Din punct de vedere fonetic, verbul mi se pare destul de dizarmonios, formele sale paradigmatice rupându-se în hiaturi destul de dificil de pronunțat. Dincolo de neplăcerile provocate în rostire, termenul indică parcă, prin însăși structura lui fonetică, separarea categorică pe care o sugerează și semantic.

Există situații în viață în care atitudinea noastră trebuie să se afle categoric sub semnul acestui cuvânt. Nu mi s-a întâmplat foarte des, poate pentru că nu sunt prea mulți cei care vorbesc în numele meu, prin urmare asocierea nu poate fi, oricum, făcută.

Politicienii noștri abuzează însă de el. Pentru că, deseori, pentru ei, totul se stabilește la nivel declarativ. Dezavuează una, dezavuează alta, creându-ne împresia că acestea ar fi valorile lor reale, cele solide, în funcțiile de care noi le acordăm sprijinul nostru. Din păcate, descoperim, de cele mai multe ori, că toate-s vorbe goale…

Verbul a paria vine din franțuzescul parier şi înseamnă, pe de o parte, „a face (sau a pune) pariu, rămășag sau prinsoare (de obicei pe o sumă de bani)”. Pe de altă parte, se referă la „a participa la anumite jocuri de noroc, în special la curse de cai, angajând sume de bani”. Sinonimele folosite în registrul popular sunt a se lega, a se prinde, chiar și arhaicul a se rămăși.

Pornind de la aceste accepții, nu este greu de presupus celălalt sens, oarecum figurat: „a afirma cu siguranță, a fi sigur”. Sunt situații în care putem avea siguranța opiniilor și lucrurilor pe care le ştim cu certitudine, dar experiența ne demonstrează că, de cele mai multe ori, e bine să nu pariezi în viață pe prea multe lucruri. Percepțiile noastre pot fi diferite de realitatea brută, ne putem înșela, putem face erori în judecată, prin urmare cred că e bine să fim rezervați în a considera că adevărurile pe care le deținem sunt absolute.

Continuare »

Oricum nu le citeşte nimeni