27 nov.
„The Windhover” de Gerard Manley Hopkins
| To Christ our Lord | Domnului nostru Iisus Hristos |
| I caught this morning morning’s minion, king – dom of daylight’s dauphin, dapple-dawn-drawn Falcon, in his riding Of the rolling level underneath him steady air, and striding High there, how he rung upon the rein of a wimpling wing In his ecstasy! then off, off forth on swing, As a skate’s heel sweeps smooth on a bow-bend: the hurl and gliding Rebuffed the big wind. My heart in hiding Stirred for a bird, – the achieve of, the mastery of the thing! |
Cum l-am zărit în zori pe servul dimineţii, o tânără alteţă-a re- gatului diurn, şoimul stârnit încoace de zori pestriţi, călare pe aerul vârtos, acerb rostogolit sub el; răpit apoi într-o planare acolo-n înălţime, cum mai suna din hăţul unei aripi şfichiuitoare, dedat extazului! după care-o lua spre dreapta-n legănare, precum călcâiul patinând înaintează lin, pe-un arc: elan şi lunecare ce-ngenunchează vânt năpraznic. Inima mea-n ascunzătoare, stârnită de-o pasăre, de-un ce magnific, care seamăn n-are! |
| Brute beauty and valour and act, oh, air, pride, plume, here Buckle!AND the fire that breaks from thee then, a billion Times told lovelier, more dangerous, O my chevalier! No wonder of it: shéer plód makes plough down sillion Shine, and blue-bleak embers, ah my dear, Fall, gall themselves, and gash gold-vermilion. |
Nu-i de mirare: luceşte tăişul plugului numai prin chinul trudnic, monoton, iar rămăşiţe de tăciuni, spre vineţiu fanate, o, dragul meu, căzând, dau la iveală-adânci scântei de auriu şi roşu vermillon. |
| Gerard Manley Hopkins | traducere de S.G. Dima |