Rezultate

12 oct.

a descânta

Verbul a descânta face parte dintre acele cuvinte care pe mine mă încântă: acelea care vorbesc despre ele însele. Mi se par fantastice înlănţuiri de sunete care spun că darul lor este acela de a crea. Dicţionarul ni-l explică prin descrierea ritualului de descântare, care include rostiri de versuri, gesturi magice şi puterea de îndepărtare a farmecelor rele sau de vindecare a unei boli. În această accepţie a termenului nu are sinonime, însă, prin lărgire de sens, este echivalent cu a fermeca, a vrăji. În registru familiar, acumulează sensuri similare cu a certa, a mustra, a bate la cap; şi întotdeauna o să mi-o amintesc pe mama încruntându-se la mine „să nu mai descânt atâta mâncarea aia”. M-a surprins partea etimologică, pentru că verbul e moştenit din latinescul discantare, dar substantivul descântec (formula magică) e un derivat al lui cântec, cu prefixul des-. Vine, prin urmare, de departe şi cu multă poveste.

Continuare »

07 apr.

Urmaşele Mamei Omida caută clienţi

Vrăjitoarea Scuter Maria, adevărata fiică a Mamei Omida, fac descântece în limba engleză pentru a dezlega ghete de fotbalişti aflaţi în Anglia în deplasare.

Vitrina, adevărata nepoată a vestitei Mama Omida, premiată la întâlnirea mondială a vrăjitoarelor din Spania, singura deţinătoare a fusului fermecat din aur, apărută la toate posturile, repar video-TV alb-negru şi color.

Ghiocela, adevărata cumnată a înfloritoarei Mama Omida, ghicesc avantajos ghicitorile clientului.

Vadera, cea mai bună duşmană a Mamei Omida, aduc pacea şi armonia în familie şi galaxie.

Pilitura, pedichiurista verişoarei Mamei Omida, te pun pe picioare cât ai zice cash.

Gazdela, amfitrioana Mamei Omida, alung spiritele rele din casă şi din buzunar.

Veridica, adevărata insinuatoare a Mamei Omida, jur să spun adevărul şi numai adevărul despre tot ce vrei să auzi.

© 2024 blog.ro-en.ro