Rezultate

27 ian.

DOOM 3: aburind – acatist

+ aburind este înregistrat cu valoare adjectivală (provenit din gerunziu); termenul se folosește rar și este masculin cu pluralul aburinzi și femininul aburindă-aburinde

+ abuzator apare ca noutate, adjectiv sau substantiv masculin cu pluralul abuzatori și femininul abuzatoare

! acatafazie este substantiv feminin cu genitiv-dativul acatafaziei; termenul denumește o „tulburare psihică constând în imposibilitatea respectării ordinii corecte a cuvintelor în vorbire” și nu mai are, conform noii norme, formă pentru plural

! acatalectic (cu accent pe e) înseamnă „(în metrica greco-latină) vers căruia nu-i lipsește nicio silabă”; este adjectiv masculin cu femininul acatalectică și pluralul acatalectice, dar are și valoare neutră, în structura (vers) acatelectic

! acatist rămâne cu o singură pronunție – cu accent pe ultima silabă (adică revine la forma de dinainte de DOOM2); pluralul este acatiste

19 iul.

DOOM 2: extrabursier – exulceraţie

* extrabursier (ex-tra-bur-si-er) este adjectiv masculin cu pluralul extrabursieri şi femininul extrabursieră-extrabursiere. Termenul acesta deschide seria compuselor noi cu particula extra-, dintre care amintim *extraconjugal, adjectiv masculin cu pluralul extraconjugali şi femininul extraconjugală-extraconjugale, dar şi *extrasenzorial, adjectiv masculin cu pluralul extrasenzoriali şi femininul extrasenzorială-extrasenzoriale. Şi substantivul neutru *extrasezon este o noutate, ca şi *extravilan – tot substantiv neutru.

! extrastatutar are două modalităţi corecte de despărţire în silabe: ex-tras-ta-tu-tar/ex-tra-sta-tu-tar, adjectiv masculin cu pluralul extrastatutari şi femininul extrastatutară-extrastatutare. Tot astfel, adjectivul masculin !extraşcolar suferă aceeaşi modificare – se desparte ex-traş-co-lar/ex-tra-şco-lar; are pluralul extraşcolari şi femininul extraşcolară-extraşcolare.

! extraversiune/extroversiune (-si-u-) are două variante corecte; este substantiv feminin cu genitiv-dativul extraversiunii/extroversiunii şi pluralul extraversiuni/extroversiuni. Adjectivul corespunzător este !extravertit/extrovertit, masculin cu pluralul extravertiţi/extrovertiţi şi femininul extravertită/extrovertită, plural extravertite/extrovertite.

* Extremul Orient (-ri-ent) este substantiv propriu neutru

! exulceraţie înseamnă „ulceraţie superficială, uşoară” şi are acum două silabaţii corecte – e-xul-ce-ra-ţi-e/ex-ul-ce-ra-ţi-e; substantivul masculin are genitiv-dativul exulceraţiei şi pluralul exulceraţii(le)

21 iul.

DOOM 2: a dezaburi – dezambiguizare

* a dezaburi apare ca verb nou, având – conform noii norme, care se aplică tuturor cuvintelor – două variante corecte pentru depărţirea în silabe: de-za-bu-ri şi dez-a-bu-ri; formele paradigmatice precizate sunt indicativul prezent eu dezaburesc, ei dezaburesc, imperfectul el dezaburea şi conjunctivul prezent el să dezaburească. Familia lexicală este completată de substantivul neutru *dezaburitor, care are pluralul dezaburitoare; regulile de despărţire în silabe se aplică în mod similar.

* dezabuzat e un termen livresc (de-za-bu-zat/dez-a-bu-zat), adjectiv masculin cu pluralul dezabuzaţi şi femininul dezabuzată-dezabuzate

* a dezalcooliza (despărţit de-zal-co-o-li-za/dez-al-co-o-li-za) are indicativul prezent dezalcoolizează. Substantivul corespunzător este femininul *dezalcoolizare, cu genitiv-dativul dezalcoolizării şi pluralul dezalcoolizări.

* a dezambala (de-zam-ba-la/dez-am-ba-la) are indicativul prezent el dezambalează

* a dezambiguiza (de-zam-bi-gu-i-za/dez-am-bi-gu-i-za) are indicativul prezent el dezambiguizează şi un substantiv feminin corespunzător – *dezambiguizare, cu genitiv-dativul dezambiguizării şi pluralul dezambiguizări

23 dec.

DOOM 2: vagabond – vis

! vagabond are valoare adjectivală și substantivală, masculin cu pluralul vagabonzi; modificările apar la formele pentru feminin vagaboadă-vagaboade (spre deosebire de vagabondă-vagabonde – mai vechi)

! vapori (aburi) apare acum doar cu formă pentru plural; este substantiv masculin

! vérmut are accent pe prima silabă (anterior accepta și forma vermút); este substantiv neutru și are formă pentru plural vérmuturi (când se referă la sorturi, porții)

! versant este substantiv masculin cu pluralul versanți (a dispărut valoarea neutră, cu pluralul versante)

! vis are două sensuri diferite, care au forme diferite pentru plural: atunci când se referă la „aspirații” – visuri, iar atunci când se referă la „imagini din timpul somnului” – vise; în ambele situații, este substantiv neutru

28 nov.

DOOM 2: piroscaf – pisică-de-mare

! piroscaf are două variante corecte pentru despărțirea în silabe – pi-ros-caf/pi-ro-scaf; substantivul neutru cu pluralul piroscafe este ieșit din uz, denumind o „navă acționată de un motor cu aburi”

! pirosferă (pi-ros-fe-ră/pi-ro-sfe-ră) este substantiv feminin cu genitiv-dativul poirosferei, care denumește „zona din interiorul Pământului, de sub litosferă, presupusă a fi în stare topită și care reprezintă sursa proceselor magmatice; sima”

! pirostat (pi-ros-tat/pi-ro-stat) este numele unui „aparat de supraveghere și de control al temperaturii și al arderii dintr-un focar de cazan sau de cuptor industrial”; substantivul neutru are pluralul pirostate

! piroșcă este regionalism, substantiv feminin care și-a schimbat forma de plural – piroști și, implicit, de genitiv-dativ – piroștii („colțunaș umplut cu carne, cartofi, brânză, marmeladă etc.”)

! pisică-de-mare este un substantiv compus care denumește un pește; este feminin, cu genitiv-dativul pisicii-de-mare și pluralul pisici-de-mare

30 oct.

„The Ship of Death” de D.H. Lawrence

I
Now it is autumn and the falling fruit
and the long journey towards oblivion.
I
E toamnă-acum, cad frunzele și-ncepe
călătoria lungă spre uitare.
The apples falling like great drops of dew
to bruise themselves an exit from themselves.
Cad merele, broboane mari de rouă
ce vor să se zdrobească șˆsă iasă
din ele însele.
And it is time to go, to bid farewell
to one’s own self, and find an exit
from the fallen self.
E timpul să-ți iei bun-rămas, să lași
în urmă-ți sinea și să te dezlegi
de vinovatul eu.


Continuare »

© 2024 blog.ro-en.ro