Rezultate

08 iun.

Îndemn pentru alergători

„Aleargă ca şi cum ai fi furat ceva” :))

20 oct.

Mai mult decât un îndemn

Mai aveau să zică ce pedeapsă urmează în caz contrar :)

11 aug.

Îndemn bărbătesc

De vară 😎

topless

29 oct.

DOOM 2: a prestabili – pretabil

! a prestabili este verb cu indicativul prezent eu prestabilesc și ei prestabilesc, imperfectul prestabilea și conjunctivul să prestabilească; cuvântul are două despărțiri corecte în silabe – pres-ta-bi-li/pre-sta-bi-li

! prestatal este adjectiv cu pluralul prestatali și femininul prestatală/prestatale

! presus este menționat ca adverb care funcționează exclusiv în structura mai presus

! preștiință apare ca substantiv feminin cu genitiv-dativul preștiinței – se desparte preș-ti-in-ță/pre-ști-in-ță

! a se preta trece în categoria verbelor reflexive – are indicativul prezent se pretează pretează (”a consimți să facă ceva incorect sau care este sub demnitatea sa”). Din aceeași familie lexicală, apare ca noutate adjectivul *pretabil, masculin cu pluralul pretabili și femininul pretabilă-pretabile.

23 sept.

a mușca

Verbul a mușca este un termen cu origine necunoscută, dar foarte des folosit și cu foarte multe semnificații. Înseamnă, în sens general, „a-și înfige colții în ceva și a strânge tare (provocând durere, rănind sau sfâșiind)”. Termenul se folosește și pentru insecte, cu sensul de „a pricinui durere, usturime”. Poate avea și o semnificație complet nevinovată, fiind o acțiune necesară în procesul de hrănire – „a rupe cu dinții o porțiune dintr-un aliment (pentru a mânca)”.

Sensurile figurate sunt foarte interesante – fie „a provoca cuiva o senzație chinuitoare, neplăcută (de frig, foame etc.)”, fie „a ataca cu vorbe răutăcioase, sarcastice”. Dintre sinonime, sunt menționate a împunge, a înghimpa, a înțepa, a pișca, a critica, a încolți, a ațâța, a chinui, a consuma, a frământa, a îmboldi, a îndemna, a munci.

Expresiile sunt de-a dreptul grozave: a-și mușca mâinile sau degetele („a avea remușcări, a regreta, a se căi amarnic; a se înfuria”), a-și mușca limba sau buzele („a-și ascunde un sentiment puternic, a se stăpâni”), a-l mușca pe cineva de inimă să… („a se lăsa ispitit să…, a fi cât pe-aci să…”), a mușca pământul („a cădea la pământ rănit sau mort; a muri”), a-l mușca șarpele invidiei („a fi cuprins de invidie”).

Pisica mea mușcă. „Te crezi cățel?”, o întrebam când era mică – atât de des, încât probabil se gândea că așa o cheamă. La început eram plină de zgârieturi și răni pe mâini, pentru că, puiuț fiind, Irish nu știa că-mi face rău. Încet-încet, a învățat. Întâi, nu și-a mai folosit gheruțele atunci când ne jucam, iar apoi a descoperit și mușcăturile fără urme.

Nu a renunțat la ele, pentru că pisoiul e pisoi, na! Dar e extraordinar de simpatică atunci când trece ușurel pe lângă piciorul meu, de parcă ar avea vreo treabă pe undeva… răsucește brusc capul și mă prinde ușor de degete, lasă repede și fuge. Nu contenește să mă uimească felul în care pricepe ce are voie și ce nu. Iar dacă face vreun lucru nepermis, îmi pare că știe exact ce face, în ciuda mea!

26 mart.

Termeni regionali adăugaţi în Oxford English Dictionary

Dicționarul a lansat în 2018 către public campania “Cuvinte din regiunea unde locuiți” pentru a marca cea de-a 90-a aniversare a primei ediții complete a dicționarului. Vocabularul regional conține termeni care variază de la engleza galică (“jibbons” – ceapă verde), până la denumirea pentru dialectul regional vorbit în New Orleans, “Yat”, care derivă de la salutul: “Where y’at?”

În urma acestei campanii au fost adăugați termeni scoțieni, de la “bidie-in”, pe care OED îl definește drept “persoană care locuiește cu partenerul său într-o relație fără căsătorie” și care se spune că a fost prima oară înregistrat în 1916, până la “bigsie” – “a avea un simț exagerat al propriei importanțe”, termenul fiind prima oară înregistrat în 1881, când Aberdeen Weekly Journal a spus povestea unui croitor cunoscut local ca “gey bigsie kin’ o’ bodie”.

Cuvântul scoțian “fantoosh” are sens similar (datând din 1920), folosit pentru a descrie ceva arătos sau care-ți ia ochii, deseori disprețuitor. OED face trimitere la un articol din 1936 apărut în Scots Magazine: “Ony sensible body wad be only too pleased if I washed their windows for naething, but jist because ye think yersel’ fantoosh, I’m no’ guid enough.”

Continuare »

© 2024 blog.ro-en.ro