Rezultate

20 dec.

DOOM 2: papară – papucul-doamnei

! papară este un substantiv feminin, termen popular care și-a schimbat un pic formele: are genitiv-dativul paparei/păpării și pluralul papare/păpări

! papă-lapte este un compus cu valoare substantivală (masculin și feminin), având genitiv-dativul lui papă-lapte și pluralul papă-lapte. Și !papă-tot e din aceeași familie, substantiv feminin sau masculin și el, cu genitiv-dativul lui papă-tot și pluralul papă-tot.

! papilom rămâne cu o singură formă de plural – papiloame (papilomuri dispare); substantivul neutru înseamnă „tumoare epitelială benignă, care se formează pe piele și pe mucoase”

* papua (pa-pu-a) apare ca noutate, adjectiv invariabil; se folosește în sintagma „limbi papua = una dintre cele trei mari familii de limbi din Oceania alături de australiană și austroneziană, vorbită de papuași”. Din aceeași familie lexicală, este menționat ca noutate *pápua-neoguineeán (referitor la Papua-Noua Guinee), termen care se desparte pa-pu-a-ne-o-gu-i-ne-ean; are valoare adjectivală și substantivală – masculin cu pluralul pápua-neoguineéni și femininul pápua-neoguineeánă (plural pápua-neoguineéne).

! papucul-doamnei nu suferă modificări semnificative; DOOM2 precizează doar că este numele unei plante și că circulă în formă articulată

06 dec.

DOOM 2: pantoful-doamnei – papá

! pantoful-doamnei este numele unei plante, substantiv masculin articulat

! pantoptoză este un substantiv feminin („cădere generală a organelor, datorită unei slăbiri bruște”) cu genitiv-dativul pantoptozei și are două forme corecte pentru despărțirea în silabe: pan-top-to-ză/pan-to-pto-ză

! pantúm este substantiv neutru cu pluralul pantúmuri/pantúme („specie fixă a poeziei lirice, în care al doilea și al patrulea vers dintr-un catren formează primul și al treilea vers din catrenul următor”)

! panunional se desparte pa-nu-ni-o-nal/pan-u-ni-o-nal și este adjectiv masculin cu pluralul panunionali și femininul panunională-panunionale

! papá este un franțuzism, substantiv masculin cu genitiv-dativul lui papá

23 nov.

O, Doamne!

Importanţa contextului :))

11 nov.

Pentru doamne

Dacă au cu ce… :D

urinal

26 aug.

Condiţii pentru doamne la golf

Curat misoginism :)

05 mart.

Doamne şi domni

E doar o diferenţă „de nuanţă” :))

ladies gentlemen

© 2024 blog.ro-en.ro