! carevasăzícă îşi schimbă grafia şi valoarea morfologică; utilizat în sfera familiară, termenul nu mai este analizat ca locuţiune, ci ca adverb sau conjuncţie

! carioca, substantiv feminin, este folosit în varianta sa accentuată cu sensul de „dans ori instrument muzical”; are genitiv-dativul cariócei şi pluralul carióce. Un alt cuvânt, apropiat şi uşor de confundat, este !cariócă – un creion cu o fâşie de pâslă îmbibată cu tuş, cu genitiv-dativul cariócii şi pluralul carióci.

* carmangeríe apare ca noutate, substantiv feminin cu genitiv-dativul carmangeríei şi pluralul carmangeríi(le), care denumeşte măcelăriile sau restaurantele unde se prepară şi se servesc mâncăruri din carne

* carte de credit este un compus alcătuit din substantiv feminin, prepoziţie şi substantiv neutru, născut dintr-o realitate a timpurilor pe care le trăim

!cartilaj/cartilagiu are acum două variante acceptate de DOOM2; substantivul neutru are pluralul cartilaje(le)/cartilagii(le)

„Timpul nu există, ceasurile există”

„Aici nu sunt prostituate”

* placebo este substantiv neutru, articulat placeboul – „medicament (sau preparat) inactiv prescris fie pentru a-i face plăcere pacientului, fie în scopuri experimentale, pentru a studia efectele farmaceutice ale medicamentului și reacțiile psihice ale pacientului”

! placodont („ordin de reptile marine fosile cu maxilarele și cu bolta palatului căptușite cu dinți groși în formă de plăci”) este un substantiv masculin cu pluralul placodonți; acceptă acum două despărțiri corecte în silabe – pla-co-dont/plac-o-dont

! plagiostom are și el două forme corecte de despărțire – pla-gi-os-tom/pla-gi-o-stom; este substantiv masculin cu pluralul plagiostomi („ordin de pești cu schelet cartilaginos, cu orificiile branhiilor deschise direct la exterior”)

! plaiváz este un echivalent, în limbaj popular și familiar, pentru „creion, condei”; este substantiv neutru cu pluralul plaivaze

! planctónt se desparte planc-tont și este substantiv netru cu pluralul planctonte „(micro)organisme din compunerea planctonului”

Verbul a (se) pedestri este un termen învechit, derivat al lui pedestru („care merge, care călătorește pe jos” – astăzi rar). Înseamnă „ a descăleca, a merge pe jos”, cu o nuanță interesantă – „a descăleca pentru a merge pe jos”, putându-se referi și la o acțiune forțată a cuiva de „a face, a sili să descalece, să rămână pe jos”. Nu insist mai mult, pentru că nici dicționarele nu fac asta, destul a spune că a fost o surpriză să aflu că există.

Așa cum i se întâmplă oricărui voinic (ori voinice) care are armăsar de poveste, uneori rămâne omu’ fără mijloc de transport personal. Ba se-mbolnăvește, ba îi cade vreo potcoavă, ba îi cad dinții și trebuie dat la ramblă. Orișicum ar fi, necazurile nu vin niciodată singure, mai ales când rămâi, exact când ai vrea să fii teribil de eficient, taman fără mijloace rapide de a te mișca. Adică fără cai. Putere.

Am pățit de câteva ori asta, cu mașina cea veche. Și am pățit iară, când am dat mașina veche, ca să-mi iau alta nouă. Care, apropo, e grozavă! Dar nu despre asta vreau să vă spun acum, ci despre perioadele mele de pedestru, care, la început, erau groaznic de frustrante, însă au devenit, în timp, o reală plăcere. (Bine, poate și de unde mi-am luat casă lângă serviciu, ceea ce în București e o adevărată binecuvântare – dar nu-mi stricați demonstrația cu explicații logice!)

Am găsit, astfel, timp să merg pe jos până la școală – să fac, prin urmare, mișcare; să cunosc mai bine cartierul în care trăiesc – și să-i admir casele și liniștea (incredibilă pentru zona asta!); să mă bucur de cerul senin, chiar și de orice picătură de ploaie – știu, e cam poetică partea asta, dar mie ajunseseră să-mi lipsească plimbările, pur și simplu!

Cred că, până la urmă, și lipsa vitezei – viteză fără de care avem impresia că n-am putea trăi și care ne-a devenit o a doua natură – este o lecție pe care oricine (mai ales orice „cavaler”) ar trebui să o învețe, căci e bine a te pedestri din când în când. Ca să-ți amintești cum să-ți sincronizezi bătăile inimii cu pașii. Și invers.

Verbul a cerși este dat de dicționare ca făcând parte din familia lui a cere, iar sensurile lor sunt, într-adevăr, înrudite (în registrul arhaic sunt chiar sinonime). Primul înseamnă „a cere de pomană, a cere milă, a umbla cu cerșitul” și este echivalent cu a cerșetori, a se milogi.

Cel de-al doilea sens se referă la „a cere ceva cu stăruință, cu insistență ori cu umilință (ca un cerșetor)”, iar prin extindere de sens, la „a căuta să capete prin mijloace josnice, a se înjosi cerând ceva”. Termenul are și câteva sinonime din registrul popular, regional și argotic: a prosti, a coldui, a calici, a mangli.

Continuare »