Rezultate

22 feb.

a feminiza

Verbul a feminiza este unul care pentru mine, personal, are valenţele unui cuvânt-cheie în ordinea firească a universului. Înseamnă pe de o parte „a da sau a căpăta însuşiri specific feminine”, iar pe de altă parte „a accentua, a desăvârşi feminitatea cuiva”. Aşa cum reiese din definirea termenului, jumătate din treabă este realizată deja, independent de voinţa sau de alegerea mea, însă cea de-a doua îmi revine de drept şi ca o obligaţie: desăvârşirea îmi aparţine sau, mai bine spus, capacitatea şi efortul de a-mi păstra feminitatea îmi stau în putere. Prin urmare, vreau să cred că sunt o femeie conştientă de forţa şi de frumuseţea darului care i s-a făcut, care încearcă în fiecare ceas să nu irosească nimic din ce a primit: gânduri bune, emoţii, sentimente, dragoste. Şi fac asta în ciuda zilelor grele, în care am ceva de dovedit, sau a unor circumstanţe banale în care mă trezesc gândind că nu sunt nici prima care spune ceva, nici ultima care face ceva, şi în mod cert nu sunt nici singura care înseamnă ceva, că sunt doar o verigă dintr-o nemăsurată listă de anonime ale căror chipuri se acoperă cu cenuşă.

Continuare »

© 2024 blog.ro-en.ro