Florile sunt unele dintre cele mai frumoase minuni din jurul nostru. Ele folosesc drept element de comparaţie pentru toate din viaţa noastră pe care le asociem cu frumuseţea, fragilitatea, gingăşia şi nu numai. Simbolistica lor este una extrem de complexă, variind atât de la ţară la ţară, cât şi în funcţie de particularităţile florii, mai ales în funcţie de culoare. Am ales câteva dintre ele, pentru a discuta la nivel etimologic denumirile din limba engleză, criteriul de selecţie fiind utilizarea lor în formă comercială (adică tăiate şi vândute). Pe primele 5 locuri s-ar părea că se găsesc: trandafirul, garoafa, crizantema, laleaua şi gerbera.

Trandafirul poartă, în limba engleză, numele de rose. Planta face parte din familia rozaceae (care include, într-un fel foarte ciudat pentru necunoscători, şi mărul, cireşul, caisul), existând mai mult de 100 de specii sălbatice de trandafir. Particularităţile ieşite din comun ale florii au dus însă la cultivarea sa extremă, ceea ce a avut ca rezultat obţinerea a multor mii de hibrizi, independenţi unul de celălalt prin particularităţi şi denumire (cultivars). În Antichitatea greco-romană, floarea devine simbolul zeiţei iubirii, Afrodita-Venus. În Roma, un trandafir sălbatic se aşeza deasupra intrării într-o încăpere în care se ţinea sfat de taină. Primii creştini identificau cele cinci petale ale trandafirului sălbatic cu cele cinci răni ale lui Iisus, dar liderii bisericii au ezitat să-l adopte, datorită asocierii cu ritualurile păgâne. Mai târziu, floarea va deveni simbolul Fecioarei Maria, suprapunându-se vechilor semnificaţii de dragoste şi frumuseţe. Termenul românesc vine din neogreacă, triandáfillo „treizeci de foi” (apropiat, prin etimologie populară, de fir).

Garoafa poartă numele generic de carnation. Denumirea genului, Dianthus , s-a format din greacă, dios „zeu” şi anthos „floare”, prin urmare, conexiunea cu spaţiul divin este mai mult decât evidentă. S-ar părea că numele „carnation” s-a născut din „coronation” pentru că erau preferate pentru jerbele ceremoniale şi coroane; sau din lat. carnis – care trimite la culoare; sau din „incarnation”, care are ca punct de referinţă materializarea spiritului divin în formă umană. În cele mai multe cazuri, garoafele simbolizează dragoste, fascinaţie şi distincţie. Există culturi în care floarea aceasta aduce nenorocire şi ghinion, fiind folosită la înmormântări. În limba română, denumirea plantei vine din neogrecescul gharúfalo, iar atitudinea faţă de ea s-a modificat enorm în cultura noastră: era cea mai comercializată floare (deseori singura din florării) înainte de ’89, iar azi se dăruieşte foarte rar.

Crizantema are şi în engleză o denumire asemănătoare, chrysanthemum. Aparţine unui gen cu aproximativ 30 de specii, aparţinând familiei Asteraceae. Are o semnificaţie deosebită în Japonia, forma sa fiind adoptată ca însemn al familiei conducătoare, existând chiar un „Festival al Bucuriei” care celebrează această floare. Denumirea provine din prefixul grec chrys-, care înseamnă “aurit” (după culoarea specimenelor originale) şi -anthemon, care înseamnă „floare”. Paleta de semnificaţii ale acestei plante este extrem de largă. Pe alocuri simbolizează moartea, fiind folosită numai pentru înmormântări şi morminte. Cea albă, în special, sugerează uneori bocetul, alteori onestitatea. Există locuri în care are, însă, valenţe pozitive şi înveselitoare.

Lalelei îi spune tulip, un gen care reuneşte aproximativ 100 de specii aparţinând familiei Liliaceae. Deşi imaginea lor este asociată cu Olanda, numele ei englezesc vine din Orientul Mijlociu, de unde este originară, fiind asociat, datorită formei corolei, cu un termen care denumeşte turbanul. Una dintre cele mai cunoscute valenţe ale florii este simbolul „lalelei negre”, imposibil de obţinut, prin urmare reprezentând idealul ce nu poate fi atins.

În ceea ce priveşte gerbera, în engleză apare şi sub această denumire, deoarece termenul provine de la numele unui naturalist german, Traugott Gerber. Este un gen ornamental din familia Asteraceae. Există circa 30 de specii sălbatice şi mii de specii cultivate. O altă denumire a ei este African daisy, lucru ce m-a trimis imediat cu gândul la ruda mai micuţă, margareta – daisy, pe care românii o mai numesc „bănuleţ” sau „părăluţă”. Denumirea ei în engleză este o pronunţie greşită a structurii: „day’s eye”, care exprimă, metaforic, faptul că planta se închide noaptea şi se deschide dimineaţa. Mai mult, „Daisy” este numele de alint pentru fetele numite “Margaret”, ceea ce înseamnă că există, la nivel profund, o legătură între denumirea românească şi cea englezească ale plantei.

Deşi nu fac parte dintre cele mai bine vândute flori, o să adaug listei două preferinţe personale. Favorita dintotdeauna a fost frezia – freesia, pe care o iubesc dintre toate pentru parfumul excepţional. Genul include 14-16 specii din familia Iridaceae şi a fost numit în onoarea fizicianului german Friedrich Heinrich Theodor Freese. Tot datorită parfumului şi aparentei fragilităţi, îmi place lăcrămioara – lily of the valley. Denumirea românescă pare să fie mai aproape de legendele care îi explică apariţia; şi englezii au însă, pentru ea, o structură care aminteşte de lacrimile Mariei: Our Lady’s tears. Numele englezesc „lily of the valley” este folosit în traducerile „Cântării Cântărilor” din Biblie, iar semnificaţia originară a numelui florii înseamnă „tu vei găsi fericirea”.