Una dintre cele mai încântătoare descoperiri de dicţionar este verbul a adumbri, care îl depăşeşte cu mult în sonoritate pe mai des utilizatul a umbri. Diferenţele de semnificaţie nu sunt esenţiale, amândouă situându-se în sfera lui „a face/a ţine umbră” sau a lui „a se aşeza/adăposti la umbră”. În plan cromatic, înseamnă „a da/a căpăta o nuanţă mai închisă”, ori „a se întuneca/închide la culoare”; oarecum asemănător, în plan moral stabileste sinonimie cu a dezonora, a păta sau a compromite.

Similitudinea cu aşternerea umbrelor se foloseşte apoi, metaforic, în cazul tuturor lucrurilor (materiale sau mentale) care se zăresc nedesluşit, care se întunecă prin joc de lumină sau stare emoţională. „Umbre” pot fi duhurile şi fantomele, nălucile, dar şi oamenii foarte slabi şi bolnăvicioşi, la fel ca şi semnele abia perceptibile în tresăririle sau în zâmbetul cuiva; părerile, aparenţele şi iluziile sunt umbre ale sufletului nostru. Există în jur oameni cu un caracter fără umbră (corect, desăvârşit, pur), oameni care acţionează din umbră (fără a se arăta pe faţă), care stau în umbră pentru că sunt modeşti, sau care-i lasă pe ceilalţi în umbră prin strălucirea lor naturală, oameni care se tem şi de umbra lor sau oameni care fac umbră pământului degeaba.

Continuare »